Banca Mondială estimează că aproape 3 milioane de români trăiesc, în momentul de faţă, peste hotare, conform The Money Channel. După alte surse, cifra ar putea fi chiar mai mare. Datele Institutului Naţional de Statistică arată că populaţia stabilă a României s-a redus cu 3,8 milioane de persoane în ultimele două decenii. Unele judeţe au suferit mai mult de pe urma scăderii populaţiei.
Cele mai afectate judeţe sunt Hunedoara şi Caraş-Severin, a căror populaţie s-a redus cu peste 100.000 de persoane din anii ’90 până în prezent, arată o analiză Money Channel în baza datelor INS. Acest lucru înseamnă că fiecare judeţ a pierdut unul din patru locuitori în această perioadă. O situaţie similară este întâlnită şi în judeţele Tulcea şi Teleorman, a căror populaţie a scăzut tot cu aproximativ 25%. Populaţia Capitalei s-a redus în ultimele 2 decenii cu aproape 390.000 de persoane. Cu alte cuvinte, unul din cinci bucureşteni a părăsit singurul oraş din România cu un nivel de trai apropiat de media occidentului, după cum arată datele Eurostat.
La polul opus al scăderilor se află Timiş, a cărui populaţie s-a redus cu doar 7% din anii ’90 până acum. Timiş este al treilea cel mai bogat judeţ din România, după Municipiul Bucureştiu şi Ilfov. Un singur judeţ din România a reuşit să-şi sporească populaţia în ultimii 20 de ani. Este vorba despre Ilfov. Aici, numărul locuitorilor era la recensământul din 2011 de 364.000 de persoane, cu peste 77.000 mai mulţi oameni decât la recensământul din 1992.