Oficialii din autoproclamata Republică Populară Donețk susțin că teatrul din Mariupol a fost detonat din interior de ucraineni și că numărul morților a fost de 14, și nu sutele revendicate de Kiev. O amplă anchetă Amnesty Internațional, publicată în luna iunie, a concluzionat că rușii au aruncat două bombe de 500 de kilograme peste teatrul marcat ca adăpost civil.
Teatrul, bombardat în martie de ruși, adăpostea sute de ucraineni. Atacul a atras atenția în special pentru că teatrul din Mariupol fusese marcat în afara cu дети, adică „copii”, pentru a arăta că era folosit ca adăpost civil.
Alexei Kutsurubenko, șeful departamentului de investigații al parchetului general al RPD, a declarat pentru RIA că „În timpul anchetei, doar 14 cadavre au fost găsite în incinta teatrului. Nu au fost găsite alte cadavre”, potrivit The Guardian.
„Anchetatorii au ajuns la concluzia că clădirea a fost aruncată în aer din interior de un dispozitiv exploziv fără obuz”, a mai spus acesta. Potrivit lui Kutsurubenko, în timpul analizei molozului, anchetatorii nu au găsit „un singur element dăunător, nici o singură piesă sau element al unei bombe aeriene sau orice altă muniție”.
O amplă investigație a Amnesty International a documentat modul în care armata rusă a vizat în mod intenționat teatrul, deși știa că sute de civili se adăposteau acolo în 16 martie.
„După luni de investigații riguroase, analize ale imaginilor din satelit și interviuri cu zeci de martori, am ajuns la concluzia că atacul a fost o crimă de război clară comisă de forțele ruse”, a declarat Agnès Callamard, secretarul general al Amnesty International.
Concluzia este că atacul a fost cu siguranță efectuat de avioane de luptă rusești, care au aruncat două bombe de 500 de kilograme care au căzut aproape una de cealaltă și care au explodat simultan. Până la 600 de persoane ar fi fost ucise în bombardament, potrivit unei investigații AP.