Ancheta pentru „jaful secolului” se mută în România

furt, investigare, procuror, România, rotterdam, tablouri

El a arătat că în cazul celor trei români suspectaţi că au sustras şapte tablouri de mare valoare şi care au fost arestaţi preventiv au fost efectuate mai multe audieri, dar şi percheziţii domiciliare.

 

„Încă din momentul în care am primit aceste date prin intermediul Interpol, Poliţia Română, sub coordonarea procurorilor DIICOT, a demarat investigaţia. Ce vă pot confirma este că avem trei cetăţeni români care au fost arestaţi în acest moment care au participat la această faptă. Au fost efectuate audieri, percheziţii domiciliare, iar în acest moment, în România, este o echipă de poliţişti olandezi însoţiţi de un procuror din Olanda cu care avem o cooperare deosebită în general. Având în vedere că activitatea nu este finalizată nu vă pot oferi mai multe detalii. Pot spune că există posibilitatea ca la această faptă să fi participat şi alte persoane în afara celor trei”, a afirmat Petre Tobă, într-o conferinţă de presă.

 

Secretarul general al Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale Interpol, Ronald Noble, a precizat că imediat ce s-a aflat despre acest furt Interpol a introdus datele în sistem pentru a fi în atenţia tuturor poliţiilor.

 

„Anul trecut a avut loc cel mai mare jaf din istorie, aşa cum a fost denumit în Rotterdam. Imediat ce s-a aflat despre acest fapt Interpol a introdus datele pentru a fi în atenţia tuturor poliţiilor, inclusiv descrierea, datele privind jaful comis. Prin urmare, aceste date au devenit disponibile altor poliţii şi au început investigaţiile în acest caz. Am înţeles că în România ele s-au soldat cu succes”, a declarat Ronald Noble, în conferinţa de presă.

 

El s-a declarat încrezător că în final cele trei persoane care au furat tablourile vor fi prinse prin cooperarea dintre Poliţia Română, cea din Olanda, dar şi cu sprijinul altor state care fac parte din Interpol.

 

Cei trei tineri arestaţi preventiv pentru că au sustras mai multe obiecte de artă din Muzeul Kunsthal din Rotterdam sunt acuzaţi de procurorii DIICOT de complicitate la infracţiunea de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, după ce în luna octombrie a anului trecut au furat şapte tablouri de Henri Matisse, Paul Gaugain şi Claude Monet, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 18 milioane de euro.

 

Potrivit informaţiilor transmise de Judecătoria Sectorului 5, din motivarea procurorilor rezultă că suspecţii au prejudiciat Fundaţia Triton, „la valoarea de asigurare”, cu aproximativ 18 milioane de euro.

Ultimele Articole