Aceasta este cea de-a treia amendă contravenţională aplicată acestui furnizor de servicii poştale pentru încălcarea aceloraşi prevederi legale pentru care a mai fost sancţionat cu amendă în cuantum de 10.000 de lei în luna octombrie 2011 şi, respectiv, în cuantum de 50.000 de lei în luna mai a acestui an.
Pe lângă aplicarea acestor sancţiuni contravenţionale, ANCOM a dispus suspendarea pe o perioadă de 3 luni a dreptului de a furniza toate categoriile de servicii poştale pentru care compania Total Post este autorizată. Dacă, după expirarea perioadei de suspendare, furnizorul nu elimină cauzele care au determinat luarea acestei măsuri, ANCOM poate dispune retragerea dreptului de a furniza servicii poştale.
„Dat fiind faptul că în ultima perioadă am descoperit mai multe cazuri de încălcare a drepturilor rezervate Poştei Române, atragem din nou atenţia asupra prevederilor legale: singura companie care poate oferi pe trimitere un preţ mai mic de 2 lei în cazul trimiterilor de corespondenţă cu greutatea cuprinsă între 0 şi 50 de grame este Poşta Română. Prestarea de servicii poştale de către alţi furnizori fără respectarea acestor limite de greutate şi de tarif constituie contravenţie şi va fi sancţionată corespunzător. Nerespectarea prevederilor legale din domeniul serviciilor poştale poate atrage suspendarea dreptului de a furniza servicii poştale, cum s-a întâmplat în acest caz, sau chiar retragerea definitivă a acestui drept”, a declarat Cristin Popa, Directorul Direcţiei Executive Monitorizare şi Control din cadrul ANCOM.
Compania Naţională Poşta Română S.A. (CNPR) beneficiază de drepturi rezervate pentru că, în calitate de furnizor de serviciu universal, are obligaţia de a asigura acoperirea cu servicii poştale a întreg teritoriului naţional, astfel încât fiecare locuitor al ţării să aibă acces la servicii poştale, indiferent de localitatea în care trăieşte. Astfel, furnizorul de serviciu universal are obligaţia de a furniza servicii pe întreg teritoriul României, la aceleaşi tarife, inclusiv în zonele geografice greu accesibile sau cu densitate scăzută a populaţiei, acolo unde cantitatea de corespondenţă este mică şi din acest motiv activitatea nu este profitabilă. De asemenea, CNPR are şi obligaţia de a pune la dispoziţia utilizatorilor cel puţin o cutie poştală şi cel puţin un punct de contact propriu în fiecare localitate de pe teritoriul României.