Mucenic Ioana

Andronescu: Bacalaureatul profesional este o şansă pentru integrare pe piaţa muncii

Ecaterina Andronescu

Andronescu a precizat, în plenul Camerei Deputaţilor, că nu poate să rămână indiferentă faţă de efectele Bacalureatului din ultimii doi ani, cauzate şi de inadecvarea subiectelor, care a dus la situaţia în care 150.000 de absolvenţi de liceu să intre în rândurile şomerilor.

 

„Bacalaureatul profesional nu atinge Bacalaureatul naţional. Bacalaureatul profesional reprezintă o soluţie pentru creşterea competenţelor profesionale şi o şansă de integrare pe piaţa muncii”, a spus Andronescu.

 

Ea a respins criticile din moţiunea simplă pe tema Bacalaureatului profesional, arătând că în documentul PDL sunt „lucruri total nepotrivite”.

 

Andronescu a respins şi afirmaţiile din moţiune potrivit cărora ea ar fi schimbat directorii de şcoală şi inspectorii şcolari. „Personal, eu nu am schimbat până acum. Dar cum este posibil să uitaţi că, atunci când aţi preluat guvernarea, într-o noapte aţi schimbat toţi inspectorii?”, le-a replicat Andronescu iniţiatorilor moţiunii.

 

Ea a adăugat că a transmis inspectorilor o recomandare de a nu schimba decât directorii care au performanţe necorespunzătoare. Andronescu a precizat că sunt responsabili şi directorii în cazul şcolilor în care niciun elev nu a promovat bacalaureatul.

 

Ministrul a respins şi acuzaţia că ar fi politizat învăţământul, menţionată în moţiune, arătând că ea propus ca directorii şcolilor să fie aleşi de Consiliul profesoral, dar PDL s-a opus.

 

Consiliul Naţional de etică funcţionează nu pe baza unui regulament dat de minister, ci pe baza legii elaborată de Daniel Funeriu, a mai spus Andronescu. „Consiliul Naţional de etică este cel care potrivit legii este competent să decidă în legătură cu abaterile de la etica universitară. Pentru demnitari, ministrul nu are niciun fel de rol în această procedură. Nu este o procedură pe care eu am promovat-o, este o procedură rezultată din legea pe care v-aţi asumat răspunderea”, le-a mai spus Andronescu iniţiatorilor moţiunii.

 

Plenul Camerei Deputaţilor a început, marţi dimineaţă, dezbaterea moţiunii simple iniţiată de 63 de parlamentari PDL pe tema Educaţiei, intitulată „Brambureala din Educaţie duce la plagiat şi eşec şcolar”, în care se solicită demisia premierului şi a ministrului de resort, Ecaterina Andronescu.