Ministrul Educaţiei a precizat ca, după primul semestru, e va face o evaluare a modului cum se desfăşoară cursurile în clasele pregătitoare.
„Anul şcolar a început cu preocupările noastre pentru a realiza acest element de noutate, clasa pregătitoare. Trebuie să îmi permiteţi să vă mărturisesc că, în urmă cu două-trei luni, nu exista absolut nimic, nici bani, nici lucrurile demarate pentru ca anul şcolar să poată să înceapă, de aceea eforturile au fost extraordinare, şi din partea Guvernului care a asigurat resursele, dar şi din partea celor care trebuiau să pregătească această clasă pregătitoare. Astăzi sunt bucuroasă că putem să spunem că clasa pregătitoare începe în condiţii normale. Toată cadrele didactice care intră la clasa pregătitoare sunt calificate. La jumătatea anului şcolar, după primul semestru, vom face o evaluare şi sigur ne gândim să întoarcem clasa pregătitoare la grădiniţă, ea să rămână în învăţământul obligatoriu”, a declarat, luni, la Târgu-Jiu, ministrul Ecaterina Andronescu.
Ministrul Educaţiei a adăugat că, din cauza introducerii clasei pregătitoare în şcoli, s-au produs foarte multe perturbaţii.
„Am întâmpinat foarte multe dificultăţi şi s-au produs foarte multe perturbaţii, în sensul că sunt săli de sport care s-au divizat, şi-au pierdut obiectul de activitate, pentru că trebuia să încapă undeva aceste clase pregătitoare, s-au desfiinţat laboratoare din şcoli gimnaziale, laboratoare de chimie, de fizică sau de biologie ca să poată face loc claselor pregătitoare. De aceea ne-a părut nespus de rău că cei care au decis, noi nu mai puteam să întoarcem înapoi, ca această clasă să meargă la şcoală şi să nu rămână în grădinţă, cred că au greşit pentru că s-au produs o mulţime de perturbarţii în şcolile noastre cu această clasă”, a mai declarat Ecaterina Andronescu.