‘În următoarele două luni, principalul meu obiectiv este să regândesc şcoala profesională. Trebuie să mergem pe restructurarea acestor şcoli. Nu îmi este foarte clar care este cea mai potrivită formulă. În 2011, şcolile profesionale au devenit total neatractive, şi atunci am hotărât să le transform în şcoli de arte şi meserii. Tot atunci am mers în fiecare judeţ şi am încercat să le racordăm la piaţa muncii. Trebuie să definim domeniile în care angajatorii au nevoie de specialişti în anumite meserii. În funcţie de aceste nevoi, putem încheia parteneriate între angajatori şi unităţile de învăţământ prin care şcoala se angajează să pregătească specialişti, iar angajatorul să preia absolvenţii în cea mai mare parte a lor’, a explicat Andronescu.
Ministrul Educaţiei a menţionat, totodată, că regândirea liceelor tehnologice şi extinderea numărului de şcoli postliceale sunt subiecte aflate pe agenda de priorităţi în perioada următoare.
‘Trebuie să recordăm şi liceul tehnologic la piaţa muncii şi domeniile în care construim aceste licee să fie compatibile cu nevoile angajatorilor. De asemenea, după ce definim domeniile în care regândim liceele tehnologice, dar şi şcolile postliceale, să trecem la faza redactării manualelor de specialitate. Există şi nivelul următor din şcolile postliceale şi putem extinde aceste şcoli pentru anul şcolar următor’, a apreciat Ecaterina Andronescu.
În ceea ce priveşte bacalaureatul profesional, ministrul Educaţiei a subliniat faptul că acesta nu va influenţa bacalaureatul naţional, singurele deosebiri fiind susţinerea unui proiect pe domeniul liceului absolvit, precum şi o probă practică.
‘Anul acesta au rămas circa 150.000 de absolvenţi liceu care nu sunt încadraţi pe piaţa muncii şi astfel m-am gândit la formula de bacalaureat profesional, care nu afectează bacalaureatul naţional, acesta din urmă rămânând identic. Bacalaureatul profesional urmează să accentueze competenţele integrării pe piaţa muncii şi disciplinele. Bacalaureatul profesional presupune susţinerea celor trei examene de competenţe (limba română, limba străină şi competenţa digitală), apoi candidatul elaborează un proiect în domeniul liceului absolvit, susţine o probă practică şi un examen scris la educaţie antreprenorială’, a menţionat Andronescu.