"Probabil va fi o reducere, per total, undeva de 20% pentru că a avut loc mutaţia dinspre evaluarea pentru garantarea împrumutului, care a avut un stopaj destul de brusc începând cu toamna anului trecut şi începutul anului acesta, volumul fiind foarte redus, spre evaluările valorilor de piaţă ale activelor companiilor", a explicat preşedintele ANEVAR, prezent la Ziua Evaluatorilor din România.
Întrebat când îşi va reveni piaţa de evaluare, acesta a declarat că este greu de făcut aprecieri, însă evaluatorii vor sprijini revenirea pieţei de profil. "Anul acesta e greu de spus când va reveni piaţa, pentru că pot apărea mulţi factori care să completeze puzzle-ul. Cert este că noi încercăm să ne facem treaba. Nu suntem în pole-position în ceea ce priveşte criza, suntem alături de agenţii economici, iar interesul nostru este să sprijinim cât putem însănătoşirea cât mai grabnică a lucrurilor", a adăugat Vascu.
Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România a organizat miercuri prima ediţie a "Zilei Evaluatorilor din România". ANEVAR s-a înfiinţat în anul 1992, ca o asociaţie profesională, non-profit, neguvernamentală, independentă. Acesta acţionează în interes public şi promovează metodele şi tehnicile de evaluare prin mijloace specifice.
În prezent, Asociaţia are peste 5.500 membri titulari şi 248 persoane juridice asociate. Activitatea acesteia se desfăşoară în 40 de centre teritoriale în judeţe şi 11 centre în Municipiul Bucureşti. (NewsIn)