Angajamentele financiare ale BM au atins în ultimele 18 luni nivelul record de 100 miliarde dolari

Banca Mondiala, bm, criza economica, Robert Zoellick

BM şi-a intensificat activitatea de creditare în iulie 2008, la solicitarea statelor membre, în condiţiile în care cererea de finanţare din partea ţărilor în curs de dezvoltare s-a majorat în faţa înrăutăţirii situaţiei economiei mondiale şi comerţului internaţional.

Cea mai mare parte a sprijinului financiar angajat după declanşarea crizei economice mondiale, în 2008, de circa 60 de miliarde de dolari, a revenit ţărilor cu venituri medii, care au întâmpinat probleme în a accesa finanţare de pe pieţele internaţionale. Înaintea crizei, nivelul mediu de creditare pentru aceste state era de 15 miliarde de dolari pe an.

Totodată, angajamentele financiare ale băncii către cele mai sărace ţări ale lumii au atins 21,2 miliarde de dolari în timpul crizei, faţă de 12 miliarde de dolari pe an în perioada anterioară turbulenţelor economice.

Din iulie2008, BM a spijinit aproape 500 de proiecte de stimulare economică, combatere a sărăciei şi susţinere a sectorului privat. Instituţia internaţională de credit a asigurat finanţări de 28 de miliarde de dolari pentru dezvoltarea infrastructurii.

Preşedintele băncii, Robert Zoellick, a avertizat că revenirea economiei mondiale nu va fi echilibrată, iar statele se vor confrunta cu noi provocări.