Angela Gheorghiu readuce în actualitate, prin vocea sa, muzica românească și o promovează la nivel global. Celebra soprană a lansat, alături de prestigioasa Royal Philharmonic Orchestra, cântecele sale preferate, teme românești licențiate și distribuite în toată lumea de Warner Classsic.
Este cea mai cunoscută casă de discuri și platformă digitală de muzică clasică din lume. Intitulată ”Romanian Songs”, suita de cântece pe care soprana le-a lucrat cu pianistul și compozitorul Gavin Greenaway (recompensat cu Emmy, unul din cei mai cunoscuți creatori de muzică de film britanici) pot și ascultate, dar și cumpărate, de pe respectiva platformă muzicală digitală. ”Who Knew” (Sania cu zurgălăi), ”Brazen-Weep” (Barca pe Valuri), ”The One That Got Away” (Ionel, Ionelule) ori ”This Is Your Life” (Mai spune-mi că nu m-ai uitat), sunt titluri pe care cea mai cunoscută prezență românească pe marile scene muzicii lirice din lume le-a ales să le promoveaze la nivel global.
”Sunt cântece aproape de inima mea. Sper că vă veți bucura să le ascultați la fel de mult cât am făcut-o eu interpretându-le”, ne sune Angela Gheorghiu (55 ani), una dintre cele mai renumite cântărețe de operă din lume. Royal Opera House din Londra, Metropolitan Opera din New York Scala din Milano, Viena Staatsopera sau Teatrul Bolșoi din Moscova sunt scene unde Angela Gheorghiu a avut sute de reprezentații.
Cătălin Crișan s-a apucat de dat meditații. Solistul face orice să-și salveze afacerea, școala sa
Elevă a Miei Marbu, cariera Angelei Gheorghiu a început la Royal Opera House în Londra, apoi la Opera de Stat din Viena și Opera din Hamburg. De atunci a fost o prezență constantă în săli de operă și de concert din lumea întreagă: Viena, Paris, Milano, Londra, New York, Salzburg, Berlin, Tokyo, Roma, Seul, Veneția, Atena, Monte Carlo, Chicago, Philadelphia, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Balbeck, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Madrid, Barcelona, Praga, Montreal, Toronto, Moscova, Taipei, San Juan, Ljubljana, Shanghai, Oman, Frankfurt, Verona. A participat la spectacolul care a marcat Jubileul de Aur al Reginei Elisabeta a II-a( ”Prom at the Palace”, iunie 2002, concert disponibil pe DVD). A cântat pentru Alteța Sa Prințul Charles în diferite ocazii și a luat parte la concertul organizat cu ocazia decernării Premiilor Nobel.Discografia sa este una generoasă.
”Tata conducea trenul, era mecanic de locomotivă, mama era croitoreasă. Întotdeauna aveam tot ce voiam, toate visele mele și ale surorii mele pentru orice rochie superbă, ce vedeam la cinema – pentru că reviste nu aveam, dar ce visam, totul se punea în practică.”, sunt destăinuiri ale marii soprane din copilăria sa consumată la Adjud (Vrancea).
Maia Morgenstern a fost amenințată cu moartea ”din partea partidului AUR”. Actrița a depus plângere la poliție