Ana Draghici

Angela Merkel începe, luni, o săptămână de consultări bilaterale dedicate în special crizei din zona euro

Angela Merkel, criza euro

În Portugalia, Angela Merkel va fi însoţită de o amplă delegaţie de oameni de afaceri germani, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, Steffen Seibert.

 

Cancelarul german se va întâlni la Lisabona cu preşedintele portughez, Aníbal Cavaco Silva, şi va avea o reuniune de lucru cu premierul Pedro Passos Coelho, urmând să examineze măsurile luate de guvern pentru a face faţă crizei bugetare şi datoriilor. Angela Merkel şi omologul său portughez vor participa apoi la o întâlnire cu oameni de afaceri germani şi portughezi, organizată de camerele de comerţ ale celor două ţări.

 

Cancelarul german este aşteptat la Lisabona ca un ‘semnal de speranţă’ în contextul crizei, potrivit unor surse din cadrul Ambasadei Portugaliei la Berlin. Miercuri, o sută de intelectuali portughezi au semnat o scrisoare prin care o declarau pe Angela Merkel ‘persona non grata’, criticând atitudinea cancelarului german în Europa şi ceea ce ei au numit un amestec în politica ţării, potrivit sursei citate.

 

Poziţia faţă de criza din zona euro va fi tema centrală şi în cazul consultărilor pe care Angela Merkel le va avea, miercuri, la Berlin, cu premierul Poloniei, Donald Tusk.

 

Joi, Angela Merkel va face o mică pauză în agenda sa europeană pentru a se întâlni cu vicepreşedintele brazilian Michel Temer.

 

În aceeaşi zi, va reveni la tema dominantă – criza din zona euro – cu două întrevederi: mai întâi, cu premierul francez, Jean-Marc Ayrault, iar apoi cu omologul său olandez, Mark Rutte.

 

Cu prilejul vizitei premierului Ayrault se vor aborda, între altele, pregătirile pentru summit-ul UE din 22 şi 23 noiembrie.

 

Angela Merkel va merge vineri la Moscova, însoţită de mai mulţi miniştri, pentru a participa, împreună cu preşedintele rus, Vladimir Putin, la consultări guvernamentale bilaterale.

Ultimele Articole