Economiştii au încredere că BNR va menţine cursul la un nivel acceptabil şi că nu va permite derapaje majore şi spun că au văzut semnale pozitive din această direcţie.
Florian Libocor spune că foarte mulţi au intrat în panică şi au cumpărat euro în momentul în care moneda europeană a ajuns la cel mai ridicat nivel în raport leul, şi că aceşti oameni vor pierde bani.
“Mulţi dintre cei care au cumpărat valută pe maxim vor vinde în pierdere. Am auzit teorii care spuneau că trebuie să achoziţionăm valută. Nu este adevărat, atâta timp cât ne luăm salariile în lei. Dacă nu vom gestiona corect problema comunicării, vom ajunge în situaţii ca cea de acum câteva zile în care oamenii vor pierde bani”, spune economistul.
De altfel, Libocor spune că mizează pe leu şi când vine vorba de economisire.
“Am economii în lei şi nu sunt dezamăgit. Am şi nişte mărunţiş în euro, am uitat de ei. Am făcut contul în euro cu o sumă mică pentru a vedea cum evoluează randamentele”, spune acesta.