Mihai Barsan

ANOFM: Absolvenţii pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj

absolvenți, ANOFM, indemnizatie, șomaj

Pentru a beneficia de indemnizaţia de şomaj, absolvenţii trebuie să se înregistreze la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu sau reşedinţă.

 

Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se întelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular.

 

Se consideră că nu au reuşit sau nu au putut să se încadreze în muncă atunci când absolvenţii fac dovada că, în perioada de 60 de zile de la data absolvirii, s-au înregistrat la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti ori la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, în vederea medierii pentru încadrare în muncă.

 

Indemnizaţia de şomaj se plăteşte pentru o perioadă de şase luni şi este de 250 lei, reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare.

 

Indemnizaţia poate fi solicitată în cel mult 12 luni de la data absolvirii şi se acordă o singură data, pentru fiecare formă de învăţământ absolvită.

 

ANOFM precizează că absolvenţii înregistraţi la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu sau reşedinţă pot beneficia de prime de încadrare, în situaţia în care se angajează cu program normal de lucru, pentru o perioadă mai mare de 12 luni. Prima este de 500 lei.

 

‘Absolvenţii care primesc indemnizaţie de şomaj şi se angajează în perioada de acordare a indemnizaţiei pentru o perioadă mai mare de 12 luni beneficiază de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat’, se mai arată în documentul citat.

 

Dreptul se acordă absolvenţilor care îşi menţin raporturile de muncă sau de serviciu pentru o perioadă de cel puţin 12 luni, iar persoana respectivă trebuie să îl solicite agenţiei judeţene unde a fost înregistrat în termen de maximum 60 de zile de la expirarea celor 12 luni de la data angajării.

 

Nu beneficiază de drepturile menţionate anterior, absolvenţii care la data absolvirii studiilor aveau raporturi de muncă sau de serviciu, cei care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii doi ani, precum şi cei care, la data solicitării dreptului, urmează o formă de învăţământ.

 

Într-o situaţie similară se află absolvenţii instituţiilor de învăţământ faţă de care angajatorii au obligaţia de a-i încadra în muncă, dar şi cei pentru care plata indemnizaţiei de şomaj a fost suspendată la data încadrării în muncă pe o perioadă de cel mult 12 luni, iar ulterior, ca urmare a schimbării duratei contractului individual de muncă, plata indemnizaţiei de şomaj încetează.

 

Totodată, persoanele care în perioada în care li se acordă indemnizaţie de şomaj, deci inclusiv absolvenţii, se încadrează în muncă într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea de domiciliu, beneficiază de o primă de încadrare egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data acordării.

 

De asemenea, persoanele care, în perioada în care li se acordă indemnizaţie de şomaj, se încadrează într-o altă localitate şi ca urmare a acestui fapt îşi schimbă domiciliul, primesc o primă de instalare egală cu de şapte ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data instalării.

 

Atât prima de încadrare, cât şi prima de instalare se restituie integral de către angajat dacă încetează raporturile de muncă din motive imputabile lui într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă.

 

În prezent, valoarea indicatorului social de referinţă este de 500 lei.