Sorin Simon

ANPC a amendat băncile cu 1,6 mil. lei

amenzi banci, ANPC, contracte de credit, credite, DAE, Protectia consumatorului

În cursul lunii februarie, ANPC a efectuat un control la 344 de puncte de lucru ale băncilor, privind respectarea de către acestea a prevederilor legale referitoare la încheierea contractelor de credit pentru consumatori, cu sau fără ipotecă, se arată într-un comunicat al instituţiei.

În urma controlului, ANPC a aplicat 101 amenzi contravenţionale, în valoare totală de peste 1,6 milioane de lei, şi a dat 103 avertismente. Inspectorii ANPC au dispus remedierea deficienţelor constatate în cel mult 15 zile.

Printre aspectele constatate cel mai frecvent şi sancţionate se numără neprecizarea termenului la care se face raportarea la Biroul de credit şi a termenului minim la care creditorul poate declanşa procedura de executare silită, ca o consecinţă a neefectuării plăţilor, redactarea informaţiilor cu caractere prea mici, nemenţionarea explicită a valorii DAE, prevederea unor compensaţii de 1% sau 0,5% din valoarea creditului rambursat anticipat etc.

Printre informaţiile contractuale apreciate de ANPC ca nefiind în conformitate cu OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată prin Legea 288/2010, se numără faptul că se raportează dobânda penalizatoare la dobânda curentă, cea dintâi fiind stabilită ca procent peste dobânda curentă, perceperea comisionului de administrare a creditului în sumă fixă pe toată perioada creditului, şi nu calculat ca procent la soldul creditului, impunerea de către bancă a încheierii unui contract de asigurare a bunurilor aduse în garanţie cu o societate agreată de bancă, perceperea unei taxe iniţiale de recuperare-executare silită, în valoare de 500 lei etc.

În aceste condiţii, ANPC sfătuieşte consumatorii ca la încheierea unui contract de credit să solicite un exemplar a contractului şi o simulare de costuri, banca fiind obligată să emită un grafic de rambursare cu rate egale, respectiv descrescătoare, iar clientul poate alege modalitatea de rambursare favorabilă.

ANPC mai atrage atenţia solicitanţilor de credite să citească atent contractul, verificând costurile totale ale creditului (inclusiv DAE), clauzele contractuale, drepturile şi obligaţiile părţilor, termenele de plată, comisioanele de administrare/gestiune/mentenanţă, rambursare anticipată etc, dobânda penalizatoare (valoare şi condiţii de aplicare), comisioanele aferente contului curent prin intermediul căruia se derulează creditul etc.

La terminarea contractului de credit, banca are obligaţia de a oferi gratuit, din oficiu, un document care fie atestă că au fost stinse toate obligaţiile dintre părţi, fie indică obligaţiile contractuale neîndeplinite. Totodată, trebuie să fie închise şi conturile aferente creditului, fără a fi necesară depunerea unei alte cereri din partea clientului şi fără plata unor costuri suplimentare.

Beneficiarii de credite ajunse la final trebuie să se asigure că orice alte obligaţii financiare sunt lămurite, pentru a nu descoperi ulterior ca sunt înregistraţi la Biroul de Credit pentru datorii neplătite.

Ultimele Articole