Potrivit normelor europene, din iunie, băncile ar fi trebuit să elimine multe dintre comisioanele practicate. Le-au păstrat însă. Printre cele mai costisitoare se numără comisionul de risc. Numai pentru păstrarea acestui comision peste limita legală ANPC a aplicat amenzi de 140.000 de lei. Băncile plătesc însă amenzile şi continuă să-l perceapă. Altele l-au redenumit în comision de administrare. Un alt comision abuziv este cel de schimbare a datei de plată a ratei.

„Băncile şi-au acoperit foarte mult din riscuri sau mai bine zis din creditele pe care le-au acordat cu foarte mare largheţe, au încercat să acopere anumite pierderi din acele comisioane”, a spus Constantin Cerbulescu, preşedinte ANPC.

Băncile profită de o altă lege, care le obligaă să calculeze dobânzile la vedere, în funcţie de euribor sau robor.

„O crestere a euriborului in perspectiva si chiar a roborului, poate duce oamenii in imposibilitatea de a-si rambursa creditele”, spune analistul financiar Alin Iacob.

În prezent, indicele euribor este sub unu la sută. Specialiştii cred însă că este doar o chestiune de timp până când va reveni la valorile de 4 procente, cât era înainte de criză.

„La un credit de 70 de mii de euro, rata lunara creste de la 420 de euro la 667 de euro, din care 640 de euro este dobanda si doar 25 de euro scaderea soldului creditului luna de luna”, a explicat Alin Iacob.

În ultima vreme, tot mai mulţi clienţi au dat în judecată băncile pentru abuzuri, iar instanţa le-a dat dreptate.

Ultimele Articole