Mihai Barsan

Antonescu: Testarea psihologică a magistraţilor şi politicienilor nu e prevăzută de lege nicăieri în lume

Antonescu, control, CSM, lege, magistrați, psiholog

Întrebat dacă ar fi de acord cu testarea psihologică şi de inteligenţă a magistraţilor şi politicienilor, propunere despre care s-a vorbit în CSM, Antonescu a răspuns că el, personal, nu are nimic împotrivă.

 

„Eu, personal, da, sunt de acord şi chiar dacă nu le impune legea, ne putem întâlni şi face una. Dar din punct de vedere al legislaţiei, atrag atenţia că nicăieri în lume nu există o asemenea legislaţie. Din punctul meu de vedere, sigur, ar fi distractiv, aşa încât nu am de ce să refuz”, a afirmat Antonescu, înainte de începerea şedinţelor forurilor de conducere ale partidului.

 

CSM analizează posibilitatea introducerii în legislaţie a unor prevederi care să permită aplicarea efectivă în practică a unor dispoziţii existente privind suspendarea din profesie a magistraţilor care suferă de boli psihice şi supunerea acestora evaluărilor comisiilor medicale de specialitate.

 

Astfel, CSM a elaborat un proiect de propunere pentru modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor ş procurorilor în vederea eficientizării art. 62 şi 64, care reglementează situaţiile de suspendare din profesie a magistraţilor care suferă de boli psihice.

 

Concret, CSM vrea ca legea să reglementeze şi un mecanism efectiv prin care magistraţii aflaţi într-o astfel de situaţie să poată fi constrânşi să se prezinte în faţa comisiei medicale de expertiză pentru a se stabili dacă suferă de boli psihice.

 

Propunerea vizează o suspendare provizorie şi facultativă din profesie până la data la care magistratul respectiv se prezintă în faţa comisiei medicale şi are un certificat eliberat de aceasta.

Ultimele Articole