Socotită una dintre cele mai frumoase vedete de la noi, Antonia se consideră o persoană realizată. Solistă de succes și mama a trei copii, bruneta reușește să-și păstreze silueta de invidiat.
Practic gena, naturalețea și frumusețea sa au fost atuurile ce i-au adus primii bani, vedeta reușind din copilărie să câștige sume serioase din modelling. Nu mai știe exact câți bani a făcut și la ce vârstă a avut primul contract (s-a întâmplat în perioada în care a locuit în Statele Unite, unde mama sa a înscris-o la o agenție de modă), însă Antonia crede că pe la 10 anișori.
Daniela Gyorfi și George Tal și-au deschis un club în Centrul Istoric
La ce vârstă fragedă și-a câștigat Antonia primii bani și ce a făcut cu ei ”Mama mea m-a dus la o agenție de modă”
”Când eram mică, mama mea m-a dus la o agenție de modă și jumătate din ce câștigam avem voie să cheltui și jumătate puneam deoparte, mi-am făcut un cont. Primii mei bani nici nu mai știu exact la cât i-am câștigat. Cred că la 9 ani sau 10 ani. Eram copil-model. Dar câștigam când și când. Dar am păstrat ideea să pun bani și deoparte. Părinții m-au învățat să păstrez mereu bani pentru o urgență. Părinții m-au ghidat întotdeauna, dar nu m-au obligat să fac ce nu îmi place”, i-a povestit Antonia lui Gojira de la Radio Guerilla.
Solista (32 de ani), una dintre vedetele cu mari contracte de imagine, formează împreună cu Alex Velea unul dintre cele mai iubite cupluri din lumea artistică. Împreună au doi copii, familie mare ce s-a mutat într-o imensă vilă din Pipera, evaluate la circa jumătate de milion de euro.