„E un meci foarte important cel cu România, un derbi, se întâlnesc două ţări vecine, iar rivalitatea fotbalistică este tradiţională. Pot spune că este un joc de şase puncte. Ca şi noi, echipa României este în construcţie, are o generaţie bună. Un bun exemplu despre forţa jucătorilor români a fost oferit de Steaua, care a obţinut rezultate bune în cupele europene. Au apărut totodată şi o serie de jucători tineri foarte buni, precum Torje şi Grozav. Sunt încrezător că putem specula punctele slabe ale adversarilor, chiar dacă nu sunt foarte multe, şi trebuie totodată să stăm bine şi în apărare. Eu sunt optimist. Mutu este un jucător de mare valoare, dar sper să-l neutralizăm. Oricum, România dispune de mai mulţi jucători buni, nu ne vom concentra doar pe Mutu”, a spus antrenorul naţionalei Ungariei, potrivit cotidianului Nemzeti Sport.
Portarul Bogdan Adam (Bolton) a menţionat că „România este o echipă puternică” şi a remarcat că mai mulţi jucători de la Steaua, „echipă care a jucat un rol important în Europa League şi a arătat-o şi cu Chelsea”.
Atacantul Bode Daniel (Ferencvaros) se aşteaptă la un fotbal agresiv din partea echipei României, în timp ce mijlocaşul Koman Vladimir (FK Krasnodar) crede că „va fi o partidă cu greutate şi mare încărcătură”. „Nu ştiu la ce stil de joc să ne aşteptăm de la România, dar cred că se vor axa mai mult pe defensivă”, a precizat Koman.
Selecţionata României va întâlni naţionala Ungariei la 22 martie pe Stadionul Puskas Ferenc din Budapesta, în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale din 2014, iar pe 26 martie va juca, tot în deplasare, împotriva echipei naţionale a Olandei, pe Amsterdam ArenA, ambele întâlniri urmând a se disputa de la ora 21.30.