Este evident că ultimii ani au consacrat insolvenţa ca fiind una din procedurile cele mai folosite pentru restructurarea societăţilor comerciale.
„Noţiunea de restructurare porneşte de la premisa existenţei unei societăţi comerciale în dificultate, derularea unei acţiuni sau a unui proces de remediere cu aprobarea acţionarilor. În cadrul restructurărilor extrajudiciare este posibil să fie necesară şi obţinerea aprobării creditorilor”, afirma Dorin Petcu, coordonator al TZA Insolvenţă S.P.R.L., divizia de insolvenţă a Ţuca Zbârcea & Asociaţii
Din perspectiva procedurii insolventei, noţiunea de restructurare o regăsim în definiţia reorganizării unde se specifică faptul că un plan de reorganizare trebuie să prevadă restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului, respectiv restructurare corporativă.
Participanţii la o restructurare sunt în general actorii obişnuiţi într-un proiect, respectiv: investitorul; compania de proiect; finanţatorul, de obicei o instituţie bancară; autorităţile publice; furnizorii şi clienţii; contractorul şi operatorul.
„Atât investitorul, cât şi finanţatorul iau decizia de finanţare iniţială pe baza calculelor de fezabilitate a proiectului. Similar, garanţiile furnizate finanţatorului sunt exclusiv activele rezultate din proiect, iar sursele de rambursare sunt exclusiv fluxurile de numerar generate de proiect.
Astfel, analiza de risc se face atât din perspectiva calităţii, cât şi a valorii garanţiilor constituite, precum şi a fluxurilor de numerar pe care proiectul le va genera. Pe lângă aceste două elemente, un alt element esenţial în decizie este caracterul investitorului, definit ca sumă a experienţelor anterioare, a pregătirii profesionale şi a comportamentelor anterioare”, explică Dorin Petcu.
Restructurarea unui proiect poate surveni oricând pe durata de viaţă a acestuia, fiind necesară atunci când, datorită manifestării unor riscuri, fluxurile de numerar prognozate scad, atingând un nivel de alertă prestabilit de investitor, respectiv de finanţator. În acel moment, trebuie analizate opţiunile de restructurare şi lansate acţiunile de remediere. De notat că în practică restructurarea unui proiect este cu atât mai costisitoare cu cât este realizată mai târziu pe parcursul vieţii proiectului, astfel că monitorizarea permanentă din punct de vedere financiar este absolut necesară pentru abordarea corectă şi la timp a restructurării.
În cadrul procedurii insolvenţei apar limite în procesul de restructurare, datorită termenelor din procedură şi a intereselor deseori divergente ale creditorilor.
„Concluzionând, putem spune că restructurarea este declanşată prin monitorizarea financiară continuă a proiectului, fapt care presupune în mod cert un cost. Diversificarea şi utilizările alternative ale activelor proiectului pot fi o soluţie în îmbunătăţirea parametrilor de eficienţă economică a proiectului şi deseori este necesar un management specializat în restructurări, profesie care pe piaţa românească abia se conturează”, conchide Dorin Petcu.
Anul acesta, in Romania, se află în pregatire Codul Insolvenţei, „un act normativ extrem de cuprinzător, o premieră în Uniunea Europeană, şi va avea o importanţă capitală în existenţa companiilor, în legatura cu partea finală a acesteia sau cu posibilitatea de redresare şi reinserţie a societăţilor”, a subliniat Arin Stănescu, preşedintele Uniunii Practicienilor în Insolvenţă din România. Proiectul Codului Insolvenţei va apărea în perioada martie –aprilie a.c., iar în toamna acestui an va fi supus dezbaterii Parlamentului şi, în măsura în care va fi votat, va intra în vigoare până la sfârşitul anului 2013, conform aprecierii lui Arin Stanescu.
Codul Insolvenţei este rezultatul unui proiect finanţat de Banca Mondială, având ca beneficiar principal Ministerul Justiţiei, fiind adresat tuturor operatorilor economici implicaţi în procedura insolvenţei, judecători, practicieni în insolvenţă, avocaţi, dar, îndeosebi, societăţilor creditoare sau debitoare. Documentul nu include prevederi referitoare la insolvenţa administraţiilor publice şi nici la cea a persoanelor fizice. În schimb, ar putea rezolva problema grupurilor de firme, astfel încât să aibă acelaşi judecător sindic şi acelaşi consorţiu de administratori judiciari.
