AOL, care și-a propus să se transforme în regele conținutului online, s-ar putea expune la o serie de tranzacții complicate doar ca să poată finaliza fuziunea cu Yahoo!, conform unor surse citate de Reuters.
Planurile sunt încă în faza exploratorie, Yahoo nefiind încă implicat în acestea. Și asta deoarece, înainte de a putea pune un plan concret de fuziune pe masa lui Carole Bartz, executivii AOL trebuie mai întâi să își facă curat în propria ogradă.
Ultimele discuții referitoare la planurile de reorganizare a AOL datează din 2008 și 2009, înainte ca Time Warner să recurgă la spin-off-ul AOL către acționarii Time Warner.
Cu doi și respectiv un an în urmă conglomeratul media a luat în calcul opțiunea de a desface cele două mari operațiuni ale AOL: serviciul său legendar de Internet dial-up, care încă produce venituri de 1 miliard de dolari anual, ar fi urmat să fie vândut către EarthLink sau United Online, în timp ce business-ul său de display advertising ar fi urmat să fuzioneze cu Yahoo.
Pentru a evita însă complicațiile și a a se descotorosi cât mai repede de ceea ce a reprezentat pentru Time Warner un coșmar lung de un deceniu, compania a preferat însă să aleagă opțiunea spin off-ului pentru a evita să își asume cheltuielile considerabile presupuse de desfacerea companiei, spun sursele Reuters.
Yahoo, care se așteaptă să genereze venituri de 1,64 miliarde de dolari în EBIDTA anul acesta, ar putea însă sprijini business-ul de display advertising al AOL , conferindu-i companiei o plasă de siguranță cu ajutorul căreia ar putea să se descotorosească de divizia sa muribundă de dial up.