Compania Romprim a iniţiat demersurile la Primăria Bucureşti pentru obţinerea unui PUZ (plan urbanistic zonal) pentru terenul de 20.000 de mp.
„Sunt mai mule motive care ne-au determinat să vindem. Unul dintre ele a fost şi cel de a eficientiza costurile de funcţionare a fabricii. Oferta pe care am primit-o a fost mulţumitoare, iar construcţia hipermarketului va creşte şi nivelul zonei”, a declarat pentru MONEY.ro, directorul general al Romprim, Sergiu Moisescu.
Terenul care va fi vândut are o suprafaţă de 20.000 mp şi se află pe Şoseaua Olteniţei, numărul 388, acolo unde Romprim îşi desfăşoară activitatea. Deşi nu a dorit să specifice care este valoarea tranzacţie sau cine este retailerul care a dorit achiziţia terenului, se pare că negocierile s-au purtat aproape o jumătate de an.
Potrivit informaţiilor din piaţă, terenurile cu suprafeţe de peste două hectare au un preţ mediu de vânzare solicitat este de 500 euro/mp, dar se tranzacţionează şi în jurul valorii de 300 euro/mp. Astfel, valoarea tranzacţiei ar putea fi cuprinsă între şase şi zece milioane de euro.
Potenţialul cumpărător ar putea fi unul dintre retailerii care activează pe segmentul hipermarketurilor: Carrefour, Real, Cora, Kaufland şi Auchan.
În Bucureşti, Cora are deschide trei unităţi: Cora Pantelimon, Cora Lujerului şi Cora Sun Plaza şi a anunţat că are în plan achiziţia de terenuri pentru deschiderea mai multor unităţi în Bucureşti şi în oraşele din ţară. În plus, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) analizează posibilitatea acordării unui împrumut pe termen lung de 210 milioane de euro grupului Louis Delhaize, care deţine hypermarketurile Cora.
Auchan are două unităţi – în Titan şi Militari, iar Real are patru unităţi operaţionale în Capitală: în Vitan, Pallady, Cotroceni şi Berceni. Carrefour are deschide opt magazine, iar Kaufland trei.