Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga 1,74%, până la 26.983,01 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, creştea cu 0,82%, ajungând la 10.857,20 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, avansa cu 0,89%, până la 520,60 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, creştea cu 0,77%, până la 664,72 puncte.
Acţiunile Erste Bank (EBS) înregistrau cea mai mare lichiditate din piaţă, de 2,86 milioane lei, iar cotaţia urca cu 1,92%, la 122,10 lei. Pe de altă parte, titlurile bancare româneşti aveau de asemenea aprecieri, de 0,68% pentru BRD SocGen şi 0,43% în cazul acţiunilor Banca Transilvania (TLV). Astfel, un titlu BRD se tranzacţiona la 14,90 lei, iar rulajul se ridica la 621.921 lei, în timp ce acţiunile TLV aveau un curs de 2,35 lei, dar o lichiditate mai redusă, de 203.645 lei.
În sectorul SIF, schimburile cu titlurile SIF Oltenia (SIF5) însumau 2,07 milioane lei, iar acţiunile se scumpeau cu 2,08%, la 1,47 lei, fiind urmate de titlurile SIF Moldova (SIF2), cu un avans de 1,60%, la 1,27 lei, pe o lichiditate de 1,38 milioane lei.