‘Casa Verde are un succes fulminant. Faţă de anul trecut, când s-au depus 18.000 de dosare, iar în 2010, după şase zile de la demarare, s-au depus aproape 5.000 de dosare. Anul trecut, în şase luni, au fost depuse pentru persoane fiziec 18.000 de dosare, fiind acceptate circa 16.000 de proiecte. Plăţi efective au fost pentru 3.700 de dosare în valoare de 22 milioane lei’, a afirmat şeful MMP.
Totodată, oficialul a readus în discuţie faptul că nu va renunţa la taxa auto, deoarece fără banii strânşi la Fondul de Mediu nu pot fi acordate voucherele pentru Programul ‘Rabla’.
‘Programul ‘Rabla’ reprezintă o investiţie verde în sensul în care scoatem pe margine acele maşini care sunt foarte poluante. Nu putem renunţa la taxa auto pentru că efectiv este vorba despre a putea asigura acele vouchere pentru Rabla. Un alt program interesant este ‘Pistele pentru biciclişti’, un program care sper să fie de succes. Aceste piste nu vor fi o dungă trasă la mijlocul trotuarului, ci o investiţie separată’, a explicat Laszlo Borbely.
Primul eveniment dedicat promovării Programului Operaţional Sectorial ‘Mediu’ /POS Mediu/ este organizat, marţi, la Bucureşti şi desfăşoară în prezenţa ministrului Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely.
Conferinţa intitulată ‘Investiţii verzi în infrastructura de mediu a României’ face parte din calendarul Zilei Mondiale a Mediului şi se adresează beneficiarilor, reprezentanţilor instituţiilor implicate în implementarea acestui program, precum şi tuturor factorilor interesaţi.
În cadrul evenimentului este prezentat stadiul implementării proiectelor finanţate prin POS Mediu şi prin alte programe guvernamentale şi impactul acestora în domeniul protecţiei mediului.