Mihai Barsan

Arafat: MS va achiziţiona o cantitate de vaccin pentavalent în regim de urgenţă

MS, Raed Arafat, vaccin

„Problema vaccinului pentru nou-născuţi, vaccinul pentavalent, a fost că s-a întârziat licitaţia pentru el din cauza unor contestaţii, probleme care vor prelungi licitaţia până spre sfârşitul lunii noiembrie. Sperăm să fie finalizată, dar Ministerul Sănătăţii a adoptat o soluţie de achiziţie directă, în regim de urgenţă, a cantităţii de vaccinuri care este foarte necesară până atunci ca să putem să vaccinăm copiii care sunt în întârziere şi copiii care vor avea nevoie de vaccinare până la finalizarea achiziţiei”, a spus Arafat, după şedinţa Guvernului.

 

El a adăugat că legea permite achiziţia de urgenţă, iar preţul vaccinului a fost sub cel maxim practicat prin achiziţie directă.

 

„Am semnat toate documentele, negocierea s-a finalizat (n.r.-pentru achiziţia directă), în câteva zile trebuie să se livreze vaccinul să poată fi distribuit. Am semnat şi lista de distribuire pentru el, iar când va avea loc licitaţia se va intra în normal”, a precizat Raed Arafat.

Ultimele Articole