Pentru acest an, Argo Real Estate estimează o un discount anualizat pentru chirii de 1 mil. euro pentru mallul Suceava Shopping City, comparativ cu valoarea de 1,6 milioane euro aferentă anului 2010. De asemenea, dacă pentru centrul comercial din Sibiu discountul la chirie a reprezentat 1,9 mil. euro în 2010, pentru acest an dezvoltatorii văd o reducere de doar 1,6 milioane de euro.
“În timp ce slăbiciunea economică persistă, performanţele în retail în Ucraina s-au îmbunătăţit mult mai dramatic decât în România. Nivelul scăzut de spaţii comerciale din Ucraina se remarcă printr-o revenire mult mai notabilă şi anticipăm că această piaţă îşi revine încet, dar sigur până la sfârşitul lui 2011 şi în 2012, în timp ce în România, primele semne de revenire se vor vedea în cel de-al treilea şi cel de-al patrulea trimestru al acestui an”, se mai arată în raportul companiei.
De asemenea, valoarea de piaţă a Sibiu Shopping City a fost de 78,2 mil. euro (incluzând inţiativa de extindere de 3 mil. euro) a primei faze, comparativ cu evaluarea din septembrie de 76,5 mil. euro. Cea de-a treia fază avea la data de 31 martie o valoare de 34,2 mil. euro, faţă de 34,5 mil. euro, de la sfârşitul lunii septembrie 2010. În ceea ce priveşte valoara de piaţă a Suceava Shopping City, aceasta a scăzut de la 59,7 mil. euro în septembrie 2010, la 59,3 mil. euro în martie 2011.
În prezent, compania implementează o iniţiativă majoră de asset management pentru parcul de retail din Sibiu, cu intenţia de a atrage şi alţi chiriaşi internaţionali şi de a-şi mări veniturile.
“În ciuda dificultăţilor economice, prima investiţie a companiei în Sibiu Shopping City, care are o suprafaţă de 47.000 mp, împreună cu extensia celei de-a treia faze de 30.000 mp, are un grad de ocupare de 98%, ceea ce este mulţumitor”, se mai arată în raportul companiei.
Prima fază de îmbunătăţire a centrului comercial din Sibiu este de a creea o nouă galerie care să unească magazinele Real şi Carrefour, împreună cu relocarea unor chiriaşi, pentru a face loc retailerilor C&A şi Kiabi, care vor deschide aici primele magazine în septembrie. A doua parte a proiectului prevede un nou coridor extern de intrare pentru mall care va fi finalizat tot în septembrie 2011. O a treia parte a proiectului de îmbunătăţire prevede construcţia unui multiplex, pentru care compania se află încă în fază de negociere.
În ceea ce priveşte gradul de ocupare al centrului Suceava Shopping City, acesta a rămas la 98%, la fel cum se arăta în raportul companiei din luna februarie a acestui an.
De la înfiinţarea sa în august 2006, grupul a investit suma de 96 milioane euro din capitalul societăţii în proiecte, inclusiv în achiziţia şi extinderea celor 80.000 mp închiriaţi către Carrefour, Real şi Baumax, ca ancore pentru European Retail Park Sibiu, pentru dezvoltarea celor 50.000 mp pentru Carrefour şi Baumax, ancore pentru Suceava Shopping City şi pentru construcţia a 83.000 mp pentru ancorele Real şi Obo din Riviera Shopping City din Odessa, Ucraina.