Mucenic Ioana

Arhitecţii: Programul de reabilitare termică este o „beţie cromatică psihedelică”

capitala, reabilitare termica

„Creşterea confortului în locuinţe şi diminuarea pierderilor de căldură sunt obiective realiste şi urgente în condiţiile îmbătrânirii fondului construit şi a creşterii alarmante a costurilor de întreţinere. De aici până la alterarea aspectului original al faţadelor şi la beţia cromatică s-a mers prea departe cu arbitrarul deciziilor. S-a ajuns la o cromatică absolut psihedelică în ceea ce priveşte blocurile de locuinţe. Avem acum clădiri peste care s-a aplicat o zugrăveală violet, verde de China, albastru ultramarin sau galben pai. Mai mult, sunt cazuri în care primăriile au impus formule unice care conţin combinaţii de tipul portocaliu cu albastru, impuse prin caietul de sarcini”, a declarat într-un comunicat Mircea Ochinciuc, preşedintele OAR Bucureşti.

 

La sfârşitul anului 2011, OAR Bucureşti a trimis către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), către primăriile de sector şi cea a Capitalei o documentaţie cu o serie de soluţii alternative, aplicate în Franţa, pentru reducerea pierderilor de căldură în blocurile vechi, iniţiativă care nu a avut însă efectul scontat, se arată în comunicat.

 

Arhitecţii acuză lipsa de control în ceea ce priveşte zugrăvirea blocurilor. „În unele cazuri administratorul Asociaţiei de Proprietari este cel care decide culorile şi geometria acestor pete şi de multe ori gusturile acestora sunt îndoielnice”, a spus reprezentantul OAR.

 

Dincolo de obiecţiile referitoare la coloritul blocurilor reabilitate, arhitecţii atrag atenţia şi în ceea ce priveşte utilizarea polistirenului, fenomen numit de aceştia „polistirenizare”. Ei amintesc că Ungaria şi Italia s-au declarat împotriva acestei soluţii, preferând soluţii alternative aplicate la interior.

 

Potrivit reprezentanţilor OAR, polistirenul etanşează clădirea, nu mai permite trasferul de vapori, putând produce igrasie şi afectând în timp imobilul. În plus, execuţia necorespunzătoare (fără închidere cu profile metalice) a dus la apariţia cuiburi de şoareci, şobolani şi insecte, care au pătruns între sistemul de termoizolare şi faţada blocului şi care, în timp, vor afecta sănătatea locatarilor.

 

Mai mult, în anumite situaţii polistirenul s-a aplicat numai cu adeziv, fără dibluri, cu tehnici improvizate, fapt care ar putea conduce la căderi de tencuială sau de sistem de termoizolare de faţadă periculoase pentru trecători, se spune în comunicat.

 

„Polistirenul este obţinut din petrol, o resursă epuizabilă, deci nu poate fi vorba în acest caz de dezvoltare durabilă. De asemenea, trebuie amintit faptul că nu se ştie cum se va comporta acest produs pe faţade după 15 ani, existând posibilitatea să scadă aderenţa plasei de fibră de sticlă sau ca polistirenul să se volatilizeze în timp”, explică arhitecţii bucureşteni.

 

În perioada 2008-2011 au fost reabilitate 1.667 de blocuri la nivel naţional, iar proiecte au atras investiţii de circa 600 de milioane de euro, se menţionează în comunicat.

 

Bucureştiul a fost oraşul cu cele mai multe blocuri reabilitate în ultimii trei ani, sectorul 2 fiind lider detaşat în ceea ce priveşte fondurile alocate. La nivel naţional, în ceea ce priveşte numărul de clădiri reabilitate, pe locul doi este Cluj-Napoca, urmat de Slatina, Drobeta Turnu Severin şi Piatra Neamţ. Blocurile reabilitate până acum în Bucureşti reprezintă o treime din totalul pe ţară. Pentru următorii trei ani primăriile de sector promit să reabiliteze peste o mie de blocuri, se mai spune în comunicat.

Ultimele Articole