Scoase la vânzare de Sotheby’s, arhivele lui Tarkovski au fost atribuite după 18 minute reprezentantului din Ivanovo şi vor reveni în ţara celebrului regizor mort în Franţa în 1986, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a casei de licitaţii.
Aceste arhive, care conţin scrisori, manuscrise, fotografii personale, înregistrări video şi documente private din perioada 1967-1986, au fost vândute pentru suma de 1,3 milioane de lire (1,6 milioane de euro), un preţ considerat de experţi extrem de ridicat, potrivit Interfax.
Ministrul rus al culturii, Vladimir Medinski, îşi exprimase marţi dorinţa, într-o declaraţie pentru Interfax, ca această ‘colecţie unică de documente de o valoare enormă’ să revină în Rusia.
„Din acest motiv, am avut întâlniri cu câţiva investitori privaţi care şi-ar fi putut permite o astfel de achiziţie”, a adăugat el.
Guvernatorul regiunii Ivanovo, Mihail Men, a lansat astfel un apel pentru donaţii în vederea achiziţionarea acestor arhive cedate de o prietenă şi coautoare a lui Tarkovski, Olga Surkova, care locuieşte în Olanda.
Printre aceste documente se numără carnetele de regizor ale lui Tarkovski pentru filmele ‘Solaris’, ‘Oglinda’ şi ‘Călăuza’, 32 de casete audio şi 13 minidiscuri de interviuri cu cineastul, din care majoritatea nu au fost difuzate niciodată.
Arhivele vor fi transmise muzeului Tarkovski din oraşul Iureveţ, a precizat serviciul de presă al regiunii Ivanovo.
Născut la 4 aprilie 1932 şi emigrat în Italia în 1982, Andrei Tarkovski a murit la 29 decembrie 1986 la vârsta de 54 de ani, la Neuilly-sur-Seine, la periferia Parisului, din cauza unui cancer la plămâni.
El a realizat şapte filme în circa 25 de ani de ani, toate considerate capodopere.