Money.ro

Ariton a discutat la Bruxelles despre problema arieratelor companiilor românești de stat

arierate, bruxelles, cnh petrosani, companii de stat, Elcen Bucureşti, ion-ariton, ministrul economiei, Oltchim, SNLO, Termoelectrica

Astfel, Ion Ariton s-a întâlnit cu directorul în cadrul Direcţiei Generale Afaceri Economice şi Financiare, din cadrul Comisiei Europene, Istvan Szekely, cu directorul în cadrul Direcţiei Generale Concurenţă din cadrul Comisiei Europene, Paul Csiszar, cu şeful Misiunii FMI în România, Jeffrey Franks,  precum şi cu reprezentanţi ai Băncii Mondiale.

”Reuniunea de consultări a vizat soluţionarea problematicii arieratelor companiilor Termoelectrica, CNH Petroşani, Oltchim, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) şi ELCEN Bucureşti. În cadrul reuniunii au fost prezentate  modalităţile de reducere a arieratelor astfel încât angajamentele asumate de România în ultima scrisoare de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) să respecte legislaţia comunitară în materie de ajutor de stat”, se arată într-un comunicat emis sâmbătă de Ministerul român al Economiei.

Reprezentanţii Ministerului Economiei spun că măsurile propuse de partea română ”au fost apreciate favorabil” şi că ”au condus la deschiderea unui dialog mai strâns cu Comisia Europeană”.

Termoelectrica, CNH Petroşani, Oltchim, SNLO şi ELCEN Bucureşti se află în subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) sunt cei doi mari producători de cărbune din România, în timp ce Termoelectrica şi ELCEN Bucureşti sunt producători de energie, iar Oltchim SA din Râmnicu Vâlcea este combinat de îngrăşăminte chimice.

Ultimele Articole