Money.ro

Ariton le-a spus unor investitori din Golful Persic că centrala din Cernavodă va avea doar un reactor

Ariton, Cernavodă, reactor

„Industria noastră energetică necesită investiţii masive în creşterea capacităţilor de producţie, inclusiv într-un reactor nuclear la Cernavodă”, a spus marţi Ion Ariton, la deschiderea Consiliului de Cooperare al Ţărilor din Golf – România-Bucureşti: Oportunităţi de afaceri în Europa Centrală şi de Sud-Est.

 

În prezent, România are două unităţi nucleare la centrala de la Cernavodă, fiecare cu o putere instalată de câte 720 MW, centrală aflată în administrarea companiei de stat Nuclearelectrica, al doilea producător de electricitate din ţară. Potrivit Strategiei Energetice a României, centrala din Cernavodă urma să aibă alte două reactoare nucleare, cu o putere instalată asemănătoare, proiectul fiind estimat la peste 4 miliarde euro.

 

Producătorul de electricitate Nuclearelectrica, care deţine 60,15% din acţiunile EnergoNuclear (compania de proiect care va dezvolta reactoarele 3 şi 4 ale Centralei nucleare de la Cernavodă), este dispusă fie să preia acţiunile RWE, Iberdrola şi GDF Suez, fie să dezvolte pe cont propriu proiectul, potrivit unui proiect de HG publicat pe site-ul Ministerului Economiei.

 

Unul din cei şase investitori iniţiali din cadrul EnergoNuclear, actionarul CEZ, îşi exprimase intenţia (prin notificarea transmisă pe 9 septembrie 2010) de a se retrage din proiect. La 19 ianuarie 2011, încă trei investitori – GDF Suez, Iberdrola şi RWE Power România – au notificat celorlalţi acţionari ai EnergoNuclear intenţia lor de a părăsi proiectul.

 

EnergoNuclear SA a fost înfiinţată în anul 2009, prin promovarea unei structuri de acţionariat în care Nuclearelectrica urma sa deţină o cotă de participare de 51% din capitalul social, ceilalţi investitori în proiect detinând participaţii după cum urmează: RWE, GDF Suez, ENEL şi CEZ câte 9,15%, iar ArcelorMittal şi Iberdrola câte 6,2%.

 

Acordul de Investiţii a fost semnat de acţionari în luna decembrie 2008 şi a angajat un buget de 30 milioane euro, destinat susţinerii activităţilor şi lucrărilor pre-proiect pentru o perioadă de 18 luni de la înfiinţarea societăţii.