Money.ro

Artificiile, interzise până la Revelion

Anul Nou, artificii, Poliție, Revelion

Poliţiştii intensifică supravegherea comercianţilor de produse pirotehnice în această perioadă. Lucrătorii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliţiei au venit cu informaţii adresate persoanelor care comercializează astfel de articole precum şi celor care le achiziţionează. Potrivit Legii 126/1995, privind regimul materiilor explozive, articolele pirotehnice pot fi comercializate doar în spaţii destinate vânzării unor astfel de articole numai după obţinerea autorizaţiei de deţinere şi comercializare din partea inspectoratului teritorial de muncă şi a inspectoratului de poliţie judeţean.

 

În acelaşi timp trebuie obţinut şi acordului unităţii inspectoratului pentru situaţii de urgenţă în a cărui rază de competenţă funcţionează. Săptămâna trecută, jandarmii au confiscat 50.000 de obiecte pirotehnice interzise, iar poliţiştii peste 20.000. Cei care vând asemenea obiecte sunt pasibili de dosar penal. În plus, ei rămân si fără marfă.

 

Conform legii, orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată fără autorizaţie consituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an. Tot atât riscă şi cei care vând astfel de produse minorilor, precum şi cei care comercializează articole pirotehnice destinate a fi utilizate de către specialişti.

Ultimele Articole