“Piaţa locală de training a scăzut anul acesta cu 40-50%. Ascendis va compensa această scădere prin derularea proiectelor susţinute de fonduri europene. Piaţa s-a schimbat şi din punctul de vedere al cererii. Dacă anul trecut se făceau programe pe teme generale, anul acesta, clienţii de training vor să atingă nevoi specifice, prin programe customizate”, spune Sorin Păun, partener Ascendis. Potrivit acestuia, companiile de training care şi-au dezvoltat competenţa de a atrage şi de a derula proiecte din fonduri europene au o oportunitate enormă pe parcursul acestui an, dar şi în 2010.
Cei mai mulţi dintre clienţii companiei au provenit din sectorul financiar, din comerţ, precum şi din producţie şi servicii. Preţurile practicate pe piaţa de training din România variază între 600 de euro pe zi, pe grupa de participanţi, şi pot ajunge până 3.000 sau chiar 4.000 de euro pe zi, dacă vorbim despre traininguri de leadership sau despre programe de pregătire la nivel de top management.
Ascendis a anunţat pentru 2009 o scădere a cifrei de afaceri cu 18-20%. Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 4,3 milioane de euro, în creştere cu 43% faţă de cea realizată în 2007.
Înfiinţată în anul 1997, firma numără în prezent 40 de angajaţi, împărţiţi în diverse linii de business. Dintre aceştia, 30 sunt consultanţi şi facilitatori.
Principalii competitori ai Ascendis de pe piaţa locală sunt holdingul United Business Development, Human Invest, TMI, Codecs, Trend Consult şi Interact.