Roxana Zega

Asigurarea Eureko oferă opţiunea tratamentului medical în străinătate

Eureko

Până acum, Eureko România oferea această acoperire numai dacă tratamentul medical necesar nu putea fi oferit în ţară.

 

Conform noilor condiţii contractuale, asiguraţii Eureko România vor putea fi despăgubiţi cu indemnizaţie pentru spitalizare şi/sau pentru intervenţii chirurgicale în cazul în care aleg sa acceseze furnizori de servicii medicale din afara graniţelor României.

 

Indemnizaţia de spitalizare se acordă în funcţie de numărul efectiv de zile de spitalizare, în timp ce indemnizaţia pentru intervenţii chirurgicale se bazează pe complexitatea tratamentului acordat şi poate ajunge la 500 de euro. Dacă intervenţia medicală nu se poate realiza decât în străinătate, Eureko acoperă întregul cost al tratamentului.

 

Reţeaua de sănătate Eureko numără peste 200 de clinici şi spitale partenere din întreaga ţară.

 

Cu asigurarea de sănătate Eureko beneficiezi de: consultaţii la medici specialişti, control anual preventiv, vizite ale medicului la domiciliu, proceduri medicale, analize de laborator, imagistică (ecografii, radiografii, tomografie computerizata etc), reduceri la servicii stomatologice, spitalizare, intervenţii chirurgicale în ţară şi în străinătate, transport medical de urgenţă, Call Center, asigurare de calatorie in strainatate.

Ultimele Articole