Astfel, prin poliţa numită Casco Partener, Asirom preia dosarul de daune rezultat în urma accidentului şi plăteşte clientului banii în termen de 7 zile, urmând ca asigurătorul să îşi recupereze pagubele de la firma care a asigurat pe responsabilul accidentului. Oficialii companiei susţin că cei care optează pentru acest tip de poliţă vor pierde mai puţin timp pentru recuperarea pagubelor produse din vina altora.
„Din estimarile de până acum, recuperarea individuală a daunelor produse în urma unui incident auto poate dura şi câteva luni, în timp ce noul produs garantează că banii vor fi primiţi în maximum 7 zile de la acceptarea dosarului complet”, a declarat Cătălin Stroe, directorul Diviziei Vânzări Alternative al Asirom.
Compania estimează că noul produs RCA + Casco Partener va atrage peste 100.000 de clienţi până la sfarsitul anului. Prima pentru acest tip de asigurare variaza între 30 şi 160 de lei/an, în functie de categoria vehiculului şi de suma asigurata declarată.
Poliţa se adresează atât clienţilor care au poliţe RCA în acest moment, cât şi celor care vin la Asirom, mai puţin celor care au deja poliţe clasice de tip Casco.
Asigurarea este valabilă pentru accidentele care au avut loc în România, şi se poate încheia pe o perioadă de 6 sau 12 luni.
Oficialii Asirom susţin că au scăzut preţurile pentru RCA de la 1 iunie, iar că preţul unei poliţe de tip RCA + Casco Partener este sub nivelul înregistrat anterior acestei date pentru poliţele simple RCA..
Astfel, pentru un automobil Dacia Logan 1.4, poliţa RCA era de 466 lei înainte de 1 iunie, iar o poliţă RCA + Casco Partener costă 414 lei.
Reprezentanţii companiei spun că acest sistem de recuperare a daunelor este aplicat şi în alte ţări europene, în Italia fiind un standard al pieţei de asigurări, în timp Franţa este aplicat pe scară largă.