Femeile arătoase sunt, de asemenea, privite cu suspiciune în cazul unor poziţii precum director de securitate, vânzări de hardware, paznic la închisoare sau şofer pe camion.
“În cazul acestor profesii, este dăunător ca o femeie să fie atractivă. Femeile atractive dunt preferate pentru orice altă poziţie”, a spus cercetătorul Stefanie Johnson, precizând că femeile atractive erau preferate pe posturi de recepţioneră sau secretară.
Participanţilor la studiu li s-au oferit liste de joburi şi fotografiile aplicanţilor şi li s-a cerut să le sorteze în funcţie de cât de potrivită pare persoana pentru o anumită poziţie. Dintre aplicanţi, 55 erau femei şi 55, bărbaţi.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că femeile arătoase au fost respinse pentru anumite joburi, în timp ce bărbaţii nu se confruntă cu aceeaşi discriminare, aspectul fizic plăcut fiind pentru ei întotdeauna un avantaj.
Totuşi, crede cercetătorul, oamenii care arată bine beneficiază de favoruri când vine vorba de locul de muncă. Negociază salarii mai mari, au rezultate mai bune la evaluări, intră într-o pondere mai mare la facultate, primesc mai multe voturi când candidează la funcţii publice şi au şanse mai mari de câştig în instanţă.