În ediţia din această seară se vor confrunta Sebastian Zurini, câştigătorul ediţiei de miercuri, 9 decembrie, Cristina Ovezea şi Răzvan Gabriel Anton, câştigătorii semifinalelor de luni şi  marţi.

Noul sezon al Testului de Afacereză, singurul concurs de cultură economică din România,  a început pe 5 octombrie şi s-a desfăşurat timp de nouă săptămâni. Concursul a debutat pe 1 octombrie cu o ediţie specială, în care Sorin Freciu, gazda concursului din sezonul trecut i-a avut ca invitaţi pe Octavian Radu, Camelia Şucu şi Alin Burcea.

Aproape 1200 de persoane s-au înscris în acest an la preselecţiile concursului pe www.afacereza.ro, iar premiile puse în joc sunt în valoare de aproximativ 60 de mii de euro. Câştigătorii Ediţiilor Zilei au obţinut un premiu în valoare de 1000 de lei oferit de Romexterra Bank, iar câştigătorii Ediţiilor Săptămânii câte un smart phone.

Semifinalele pentru calificări în Finala Mică au avut loc în perioada 7-9 decembrie, când s-au întâlnit cei nouă câştigători, ocupanţi ai locului doi la Ediţiile Săptămânii ale concursului.

În perioada 14-16 decembrie vor avea loc semifinale pentru calificarea în Finala Mare, când se vor întâlni cei nouă ocupanţi ai locului întâi la Ediţiile Săptămânii. Cei trei finalişti vor câştiga câte un laptop. Finala Mare va avea loc pe 17 decembrie, iar marele câştigător al Testului de Afacereză va pleca acasă cu un Opel Vectra OPC în valoare de 24 de mii de euro oferit de Di-Bas Opel şi un Executive MBA în valoare de 21.000 de euro oferit de CEU Business School.

Emisiunea-concurs Testul de Afacereză este prezentată în acest sezon de Daniela Cebotari şi Florin Cepraga şi se difuzează de luni până joi, de la 22 la 22:30, la The Money Channel.

Pentru regulamentul concursului, detalii câştigători şi premii accesează www.afacereza.ro.

Ultimele Articole