Unul dintre înţelepţii din top 50 este John Mullins, profesor la London Business School.
Stuart Crainer vorbeşte cu John Mullins. John este profesor la London Business School şi autor al cărţii „Cum să ajungi la planul B?”
Stuart Crainer: Primul lucru care îmi trece prin minte când vorbesc de antreprenoriat are legătură cu programele TV care ne sugerează că am putea fi cu toţii antreprenori?
John Mullins: Oamenii ne întreabă mereu dacă putem preda antreprenoriatul, dacă este un domeniu care se poate învăţa precum finanţele sau contabilitate. Nu cred că toată lumea poate învăţa, dar cred că orice poate decide să meargă pe calea antreprenoriatului atâta timp cât învaţă din lecţiile celor care au fost deja pe acea cale.
S.C.: Şi tu, în trecut, nu eşti doar profesor ci şi antreprenor …
J.M.: Mi-am petrecut 20 de ani în industria de retail din Statele Unite şi o mare parte din această perioadă a fost alături de o companie mică de pe coasta de Vest, numită Gap, pe care am ajutat-o să se facă ceva mai mare, am avut şi câteva start-up-uri după asta . Aşadar înveţi făcând în această industrie şi experienţa este un bun profesor
SC: Ajungând la „Planul B”, de unde ştii că trebuie să renunţi la planul A?
JM: Ştii că trebuie să renunţi la planul A atunci când îţi dai seama că ipoteze pe care el a fost construit nu mai sunt reale. Aşa cum ştiţi, cel mai frecvent rezultat pentru un caz este eşecul. Aşadar cea mai mare provocare pentru antreprenori este să încerce sistematic să testeze aceste ipoteze pe care sunt bazate planurile şi să-şi dea seama care sunt cele care funcţionează şi care nu. Atunci când vezi care cum sunt, vei ştii că e momentul să treci la planul A1, B sau C sau G dacă este cazul.
SC: Crezi că oamenii au suficientă răbdare şi de finanţe ca să ajungă la asta?
JM: Antreprenorii trebuie să se încarce cu foarte multă răbdare pentru că legile lui Murphy sunt reale şi funcţionează în aproprierea tuturor antreprenorilor. Ai nevoie de multă răbdare, trebuie să ştii să gestionezi un nivel mare de ambiguitate pentru că viitorul este nesigur, dar nu e nevoie de mult capital pentru că multe presupuneri le poţi testa pur teoretic fără a cheltui prea mulţi bani.
Steve Radcliffe, unul din cei mai cunoscuţi traineri de leadership din întreaga lume explică metoda cea mai simplă prin care un om poate ajunge lider.
-Bun venit Steve. Îţi petreci timpul vorbind despre leadership, dar care este părerea ta despre leadership. Care este esenţa sa?
Steve Radcliff: Lucrez alături de lideri de mai bine de 20 de ani şi sunt câteva lucruri pe care le-am desprins din această experienţă : primul ar fi acela că liderul este ingredientul cheie în reuşita unei organizaţii, dar vine şi al doilea ingredient. Lucrez permanent cu oameni care se chinuie enorm să deprindă acest leadership şi cum pot ei însăşi deveni lideri. Cred că avem nevoie de o nouă abordare. Cred că facem din problema leadership-ului o chestiune mult prea complicată. Nu avem nevoie de cărţi de patru sute de paginii care stau pe rafturi cu multe idei. Avem nevoie de idei mai simple şi cu accent mai mult pe practică. Asta vreau ca oamenii şi liderii să facă: să se ducă şi să practice leadership-ul. Ceea ce am făcut de-a lungul timpului este să diseminez tot ceea ce am învăţat despre leadership într-o procedură foarte simplă şi am numit-o „Viitor, implicare, Rezultat” . Dacă cineva îţi spune că este mai complicat de atât atunci sunt pe un drum greşit. De ce am ales această sintagmă? Tot ce are legătură cu leadership-ul începe mereu în viitor; cine vrei să fii, ce vrei să construieşti şi aşa mai departe. În al doilea rând, pentru a obţine rezultatele pe care le vrei trebuie să implici oamenii. Şi asta e diferit de a transmite sau a spune. Deci trebuie să-i implici pe oameni pentru a vrea să te urmeze. În al treilea rând trebuie să obţii rezultatul propus şi sincer nu e mai complicat de atât.
Bine, dar dacă e atât de simplu de ce ai nevoie de două cărţi?
SR: Asta e o întrebare foarte bună. E o poveste aici. M-am decis după 20 de ani de experienţă să-mi pun gândurile într-un limbaj simplu. Am făcut asta acum anul trecut, în 2008 şi a fost publicat. Am fost încântat atunci că am fost abordat de Pearson Prentice Hall cu solicitarea de a le acorda drepturile de publicare sub numele lor. Aşadar „Leadership pur şi simplu” va fi cartea de leadership publicată de Prentince Hall. Dar n-am vrut să mă opresc aici, aşa că următoarea dorinţă este de a crea un volum subţire pe care o să-l public singur şi o să-l împart tuturor celor pe care îi voi găsi din sectorul non-profit, pentru că vreau să stimulez noi nivele de leadership în organizaţii, şcoli, spitale, oriunde pot. Voi face cartea accesibilă la preţuri scăzute în timp de „Leadership pur şi simplu” este disponibil în librării.
Părintele marketing-ului, Philip Kotler, recomandă lectura cărţilor de economie de mult uitate pentru a găsi noi ideii de a ieşi din situaţia actuală.
Philip este unul dintre puţinii oameni care nu au nevoie de o introducere, are chiar scris pe cravată „Marketing-Management”. Cartea sa, „Marketing – Management” este manualul esenţial de marketing, citit de studenţi în ultimii 30-40 de ani.
Trebuie să fie un sentiment grozav de responsabilite când atât lumea citeşte, mai ales tineri ce pot fi relativ uşor influenţaţi de cartea dumneavoastră?
Mă simt onorat că a fost adopată de atâtea şcoli de Management din întreaga lume. Îngrijoarea mea este că, dacă formularea mea legată de disciplina marketing-ului a fost greşită, am spus că îmi voi da demisia. Până acum au fost multe atacuri aduse, nu cărţii, ci versiunii de marketing prezentată , au apărut noi versiuni de marketing dar au eşuat, aşadar am putut să simt viitorul set de ideii şi le-am pus pe hârtie înaintea altora. Cartea a ajuns la ediţia a 13-a .
Ce ţi-a stârnit interesul în marketing la început, pentru că a fost nu o obsesie de-o viaţă, ci o pasiunea de-o viaţă?
Eu sunt economist şi ceea ce lipsea din economie m-a îndreptat spre marketing. După ce am studiat cu Milton Friedman şi am devenit adept al teoriei pieţei libere la Universitatea din Chicago, am mers la Massachusetts Institute of Technology şi am studiat cu doi adepţi ai teoriei lui Keynes, laureaţi ai premiului Nobel , Paul Samuelson şi Robert Solo, dar mă întrebam dacă economiştii sunt la curent cu ce se întâmplă în piaţă şi dacă iau decizii de genul: câte vânzări ar trebui să am, cât ar trebui să cheltuiesc pe publicitate, cum sunt costurile pe termen mediu şi aşa mai departe ? Subiectul nu face parte din gândirea economiştilor. Aşa că m-am gândit să mă uit la cărţile care s-au scris despre marketing, toate erau foarte bune şi aveau câteva sute de pagini, dar erau pur descriptive de genul ce este un om de vânzări şi ce sunt vânzările cu amănuntul. Aşa că m-am gândit să reorganize marketing-ul pe baza a ceea ce ştiam din teoriile economice, din teoriile organizaţionale, psihologia cumpărătorului şi matematică. Toate aceste discipline de bază au susţinut o nouă abordare a teoriei marketing-ului.
Marketing-ul era o disciplină incipientă la acea vreme.
Cuvântul marketing a fost folosit pentru prima dată în 1910 , pentru că am avut întotdeauna cuvântul „market-piaţă”. A trecut prin stadii extrem de interesante şi putem chiar citi vechile cărţi de marketing pentru că ne vom aminti lucruri pe care le-am uitat. De exemplu este o carte foarte bună a lui Beckwith din 1940 despre credit şi modul în care ar trebui disciplinat creditul pentru că dacă eşti prea generos şi împrumuţi prea mulţi bani oamenilor care nu-i vor putea înapoia, cu siguranţă vei suferi un eşec. Aşadar putem găsi în cărţile vechi învăţături pe care le-am uitat.
Citeşte mai multe despre Ediţia 2009 a premiilor Thinkers 50 pe Money Express.
