Astăzi se decide soarta alianţei Renault-Daimler (VIDEO)

Audi, Carlos Ghosn, Daimler, nissan, Renault, Volkswagen

După EADS, alianţa franco-germană din aeronautică, urmează alianţa Renault-Daimler de pe piaţa auto, după principul „dacă vrei să te impui în Europa, trebuie să ai o prezenţă puternică pe cea mai mare piaţă a ei, Germania”. Ori 6 la sută cât avea grupul francez în 2009 nu e mare lucru. Un alt aspect: împreună, Renault şi Daimler vor reuşi să le ţină mai bine piept celor de la Volkswagen, singurul producător european generalist care a rezistat bine crizei.

Aranjamentul dintre Volkswagen şi Audi în cadrul grupului VW, va fi repetat în noua alianţă: investiţiile vor fi împărţite între mărcile populare şi cele de lux. Ideea alianţei nu a venit de la Daimler, încă marcat de catastrofala fuziune cu Chrysler şi de divorţul din 2007, dar şi de eşecul apropierii de Mitsubishi şi Hyundai.

Ideea a venit de la şeful Renault, Carlos Ghosn, cel care a moşit alianţa cu Nissan, pe care Daimler o consideră, de altfel, o garanţie pentru succesul acordului cu francezii. Un acord care va fi consoldat printr-un schimb de participaţii, de cel mult trei la sută, simbol al unei relaţii pe termen lung, conform afirmaţiei lui Ghosn. Partenerii vor coopera şi în domeniul vehiculelor utilitare şi maşinilor electrice şi vor împărţi componente între modelele Renault, noile modele A Classe şi B Classe şi viitorul Smart. V aexista şi o platformă de producţie comună.

Urmareste pe Money WebTV toate stirile video si emisiunile The Money Channel