Asteroidul 2012 DA 14 a trecut pe lângă Pământ fără să provoace pagube

pagube, pamant

Cântărind circa 135.000 de tone, asteroidul – care este un corp al sistemului solar compus din rocă, metale şi gheaţă – a trecut la 27.000 de kilometri de Terra în jurul orei 19:25 GMT, a precizat NASA. Descoperit în februarie 2012, este cel mai mare corp care a trecut atât de aproape de Pământ detectat vreodată de oamenii de ştiinţă.

 

Imagini surprinse de un telescop din Australia şi difuzate de NASA au arat o minusculă urmă albă ce se deplasa pe un cer negru. Dacă asteroidul ar fi lovit Terra, el ar fi putut distruge o mare aglomerare urbană. Din ce se ştie până la acest moment, trecerea sa atât de aproape de Pământ, la o distanţă mai mică decât cea a anumitor sateliţi, nu este legată de căderea de bucăţi de meteorit în Rusia.

 

Potrivit lui Samuel Kounaves, profesor la laboratorul de fizică aplicată din cadrul Universităţii Johns Hopkins /Maryland, est/, ‘nu există o conexiune’ între cele două evenimente. Meteoriţii, care sunt resturi de asteroizi, ‘cad în permanenţă pe Terra’, a explicat Kounaves, chestionat pe marginea conferinţei anuale a American Society for the Advancement of Science /AAAS/, ce se desfăşoară la Boston /Massaschusetts, nord-est/ între 14 şi 18 februarie.

 

Un meteorit de mari dimensiuni a căzut vineri într-o zonă populată din Urali, provocând o mie de răniţi, dintre care 200 de copii, şi stârnind panică în rândul populaţiei. Iniţial s-a crezut că este vorba de o ploaie de meteoriţi, ipoteză negată ulterior de agenţia spaţială rusă, Roskomos, care a confirmat că a fost vorba despre ‘un corp ceresc, un meteorit, care s-a deplasat cu o viteză de 30 de kilometri pe secundă pe o traiectorie joasă’.