O istorie de 100 de ani se clatină. Investment Dar din Kuwait, unul dintre acționarii companiei Aston Martin, vrea vândă cele 64% din acţiunile producătorului auto. Grupul financiar are nevoie de bani pentru a refinanţa o datorie de 4,9 miliarde de dolari, iar valoarea acţiunilor scoase la vânzare este estimată la 800 milioane de dolari.
Indienii de la Mahindra și japonezii de la Toyota ar fi printre primii interesaţi de achiziţia Aston Martin, care are însă o concurenţă puternică: Bentley, Ferrari, Lamborghini şi Maseratti. Veniturile Aston Martin au scăzut anul trecut cu 18% până la 507 milioane de lire sterline, în timp ce vânzările au rămas stabile, la circa 4.200 de vehicule.
Vârful de lance al britanicilor este impresionantul One-77 al cărui preț de catalog este de 1,2 milioane de lire sterline. Însă ultima apariţie cinematografică spectaculoasă a mărcii fost în „Skyfall”, cel mai recent film din seria „James Bond”, în care agentul 007 conduce un DB5 argintiu de colecție.