AstraZeneca a afişat o creştere cu 5,4% a profitului net din T2

AstraZeneca, farmaceutice, Londra, profit

În aceeaşi perioadă a anului trecut, compania farmaceutică afişase un profit net de 1,62 miliarde dolari. Vânzările AstraZeneca au atins în perioada analizată 7,96 miliarde dolari. Acţiunile companiei au urcat cu 4,5% la bursa din Londra, în urma anunţului.

Profitul excluzând unele articole excepţionale a crescut la 1,64 dolari/acţiune, peste estimările analiştilor chestionaţi de Bloomberg, de 1,40 dolari/acţiune. Compania a estimat pentru anul acesta câştiguri între 5,70 şi 6 dolari/acţiune, la rate constante de schimb valutar. Analiştii estimează câştiguri de 5,50 dolari/acţiune.

„Rezultatele trimestriale arată cât de bine am facut faţă mediului economic dificil”, a declarat directorul executiv al companiei, David Brennan.

AstraZeneca a diminuat costurile, în încercarea de a salva o sumă anuală de 1,4 miliarde dolari până în 2010. În noiembrie 2008, AstraZeneca anunţase că va concedia 1.400 de salariaţi până în 2013, suplimentar faţă de cei 7.600 de oameni -11% din forţa de muncă a companiei- ce vor fi disponibilizaţi până în 2010, potrivit unui plan anunţat anterior de reducere a costurilor.

Ultimele Articole