Asus lansează un App Store pentru netbook-uri

App Store, Asus, Eee Pad, Eee PC, Linux, meego, netbook

Compania a anunţat ieri, la Computex Taipei, că urmează să lanseze în cursul acestui an un App Store pentru netbook-urile sale.

Asus App Store va fi practic o versiune branduită a Intel AppUp Center, conceput ca un loc unde utilizatorii pot găsi software compatibil pentru dispozitive cu ecrane mici ce rulează pe procesoare Intel Atom. Asus va livra App Store-ul preinstalat pe toate netbook-urile Windows pe care le va vinde începând cu cea de-a doua jumătate a anului 2010.

Ascuns în comunicatul de presă mai e un detaliu incitant, care va face deliciul fanilor Linux:  Asus urmează să livreze noul său App Store şi pe netbook-urile MeeGo Linux “atunci când acestea vor fi lansate, în 2011.” Deşi a trecut ceva vreme de când Asus a lansat un netbook pe bază de Linux, se pare că versiunea MeeGo va fi în sfârşit lansată anul viitor.

Deşi vestea că Asus va intra în rândul competitorilor iPad odată cu lansarea liniei Eee Pad la începutul anului viitor a fost bine primită de publicul din întreaga lume, e bine de ştiut că Asus nu abandonează segmentul netbook-urilor, despre care cu doar doi ani în urmă spunea că e reprezintă cel mai de succes produs al său.

Deşi iPad-ul se face vinovat de o gaură pronunţată în vânzările de netbook-uri rămâne de văzut dacă acest lucru este doar o evoluţie trecătoare sau un trend care va duce într-un final la eliminarea totală a netbook-urilor.

Ultimele Articole