Atacatorul din Iaşi ar fi vrut să detoneze bomba în urma unui „semn divin”

atac, bombă, Iași

Oliver Stan a fost adus, marţi seară, la Spitalul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi, fiind transferat din arestul Poliţiei ieşene, după ce în noaptea de luni spre marţi, procurorii DIICOT Iaşi au emis pe numele său mandatul de reţinere, pentru 24 de ore.

 

Managerul Spitalului de Psihiatrie „Socola”, Lucian Burlea, a afirmat că, imediat după ce a fost internat, Oliver Stan a discutat cu medicii psihiatri din cadrul unităţii medicale, timp de oră şi jumătate, bărbatul urmând să fie supus, joi, unei expertize psihiatrice.

 

Surse medicale din cadrul spitalului au declarat corespondentului MEDIAFAX că bărbatul le-a spus medicilor că a găsit bomba într-o pădure din judeţul Suceava, în apropierea comunei Cârlibaba, şi că iniţial a vrut să o detoneze în această localitate.

 

„A spus că a găsit bomba în vârf de munte, el socotind asta ca un semn divin. Mai întâi, a vrut să dea bomba în sat, dar a renunţat şi a decis să o aducă la Iaşi. Pacientul a declarat că în amfiteatrul de la Facultatea de Electronică din Iaşi ar fi activat declanşatorul fără să vrea”, au precizat sursele citate.

 

Aceleaşi surse susţin că, prin gestul său, bărbatul a motivat că a vrut să atragă atenţia celor din jurul său.

 

Potrivit medicilor, bărbatul a spus că de la vârsta de şapte ani vorbeşte cu Dumnezeu, precizând, totodată, că nu are o relaţie prea bună cu mama sa, fiind bătut de către părinţi în copilărie.

 

„Este un tip introvertit. El afirmă că s-a retras de lume, preferând să locuiască în munţi, unde şi-a amenajat singur o colibă. A adus aminte în câteva rânduri despre prietenia sa cu o fată, pe când avea vârsta de 23 de ani. Se simte o frustrare la el că de atunci nu a mai cunoscut o altă tânără”, afirmă aceleaşi surse.

 

Medicii precizează că, în cadrul discuţiei, Oliver Stan a amintit şi de calul său alb pe care l-ar deţine la Cârlibaba, pe un vârf de munte.

 

Aceleaşi surse au mai declarat că bărbatul ar fi spus că nu vrea să primească medicamente pe perioada şederii sale în spital, întrucât „a ajuns deja la un echilibru, cu care este împăcat”.î

 

Oliver Stan a fost cazat într-un salon din cadrul spitalului Socola, alături de alţi bolnavi.

 

„Accesul în salon se face pe bază de cartelă, nu există niciun pericol de evadare”, au precizat medicii spitalului ieşean.

 

Oliver Stan fusese reţinut în noaptea de luni spre marţi, de către procurorii DIICOT, pentru acte de terorism.

 

Potrivit managerului Spitalului de Psihiatrie „Socola”, Lucian Burlea, atacatorul a fost internat de nouă ori în acest spital, între anii 2006 şi 2013.

 

„Acest bărbat a fost internat de nouă ori la noi, între 2006 şi 2013, fiind diagnosticat cu schizofrenie paranoidă. Este una dintre cele mai grave boli psihice. Se poate ajunge la sinucidere sau crimă, în condiţiile în care pacientul întrerupe tratamentul. Există riscuri majore în acest caz. Doar el decide dacă ia sau nu medicaţia”, a afirmat Lucian Burlea.

 

Ultima dată, bărbatul a fost internat în acest spital în perioada 14 martie – 1 aprilie.

 

Luni dimineaţă, în jurul orei 9.30, Oliver Stan a intrat într-o sală de curs a Facultăţii de Electonică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Tehnice din Iaşi, care funcţionează în Corpul A al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, unde se aflau patru cadre didactice şi 41 de studenţi din anul al patrulea care susţineau examenul de licenţă. Bărbatul, care avea în spate un rucsac, a început să strige că va detona o bombă, cerând să vină Poliţia.

 

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul avea un proiectil de război, de dimensiunea unui pet de 1,5 litri, în jurul căruia a improvizat un trepied cu un cui care să percuteze capsa proiectilului. De asemenea, el ar fi avut într-o geantă un bidon de cinci litri cu benzină, iar în altă geantă ar fi fost găsite trei sticle de 2,5 litri fiecare, pline cu benzină.

 

Oliver Stan ar fi activat declanşatorul, dar, deoarece capsa ar fi fost deja utilizată, bomba nu a explodat, însă s-a produs o explozie de mică amploare la dispozitivul de declanşare.

 

 

Ultimele Articole