„Sistemul a detectat plecarea sa din Statele Unite” a declarat ea în cadrul unei audieri în Senatul american. Însă 5 luni şi 13 zile mai târziu, „la întoarcerea sa, toate anchetele pe acest subiect fuseseră închise”.
Napolitano a mai recunoscut şi o greşeală de scriere a numelui Ţarnaev, fără a preciza cauzele sau consecinţele exacte ale acestei greşeli.
Luni, senatorul republican Lindsey Graham a declarat pentru jurnalişti, pe baza unei conversaţii cu un înalt responsabil al FBI, că o greşeală de scriere a împiedicat FBI să detecteze călătoria lui Tamerlan Ţarnaev în Rusia.
„Învăţăm lecţiile din acest atentat, aşa cum am făcut şi după ultimele atentate teroriste”, a declarat ea, amintind că reforma imigrării aflată în discuţii în Senat ar face obligatorie înregistrarea electronică sau biometrică a informaţiilor de pe paşapoarte la ieşirea din teritoriu.
Tamerlan Ţarnaev, spre deosebire de fratele său mai mic Jokar, nu avea cetăţenie, ci dispunea de un permis de şedere permanentă.
„Ce mi-au spus acum două zile nu are susţinere” a reacţionat Lindsey Graham marţi în faţa jurnaliştilor. „Cum putea şti departamentul de siguranţă internă că acest tip a părăsit ţara, dar FBI nu? Aşa ceva trebuie reparat”.
Nu se ştia încă marţi dacă plecarea lui Ţarnaev a declanşat o alertă deoarece tânărul se afla pe o listă de supraveghere a terorismului sau pe o altă listă, mai vastă, care conţine jumătate de milion de nume, baza de date TIDE compusă de Centrul naţional antiterorist (National Counterterrorism Center).
Republicanul John McCain a solicitat organizarea unei audieri parlamentare pentru a determina dacă autorităţile americane au ratat sau nu indicii care le-ar fi permis să dejoace proiectele lui Ţarnaev.
„Aparent, există două versiuni ale poveştii. Trebuie să le reconciliem şi de aceea avem audieri”, a declarat acesta marţi pentru presă.