România s-a întors acasă de la Londra cu un bilanţ dezarmant, doar 9 medalii. Iar ediţia din acest an a adus pentru ţara noastră una dintre cele mai slabe poziţionări din istorie.
Cauzele invocate pentru performanţele modeste sunt lipsa banilor, lipsa infrastructurii, lipsa valorilor. Însă istoria ne demonstrează contrariul. Performanţa în România a fost făcută pe fondul unei sărăcii generalizate. Ce-i drept, erau şi alte vremuri.
Ivan Patzaichin, născut în satul Mila 23, a fost cel mai bun canoist al României si unul dintre cei mai buni ai lumii. Iar drumul spre titlul de campion olimpic l-a făcut plecând dintr-o familie de pescari, el singur recunoscând că sportul l-a scos din sărăcie. Patzaichin a participat la 5 ediţii ale Jocurilor Olimpice: Mexico 1968, Munchen 1972, Montreal 1976, Moscova 1980 şi Los Angeles 1984. Iar la cele cinci editii a cucerit 7 medalii: 4 de aur şi 3 de argint. Pentru succesul său: începând din anul 1968, Patzaichin este Maestru Emerit al Sportului, în 1982 a fost declarat Maestru Internaţional al Sportului, iar din 1991 a devenit Antrenor Emerit. În anul 1990 i s-a decernat din partea Comitetului Olimpic Internaţional cea mai înaltă distincţie a acestui for, respectiv Ordinul Olimpic Colanul de Platină, fiind singurul sportiv român deţinător al acestui ordin.
România a lăsat însă şi sportiva secolului XX la canotaj.
Cu şase prezenţe la Olimpiadă şi opt medalii olimpice (dintre care cinci de aur), Elisabeta Lipă se numără printre legendele Jocurilor. A debutat în competiţiile sportive la vârsta de 16 ani şi a fost una dintre puţinele femei care au câştigat medalii la şase ediţii diferite ale Olimpiadei. De altfel, ea a câştigat câte o medalie la fiecare participare. Pentru rezultatele deosebite pe care le-a obţinut, Federaţia Internaţională de Canotaj Academic i-a atribuit în anul 2000 titlul de „Canotoarea Secolului XX”. De asemenea, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a decorat-o cu „Colanul de Aur” pentru cariera sa de excepţie. Tot în anul 2000, la Lucerna, în Elveţia, Elisabeta Lipă primea medalia „Thomas Keller”, cea mai înaltă distincţie din canotaj.
Şi istoria gimnasticii rămâne vie: un sport la care am exceleat în majoritatea ediţiilor Jocurilor Olimpice. În istoria competiţiei am lăsat-o pe Nadia Comăneci, Zeiţa de la Montreal, aşa cum este ea numită pentru performanţele din Canada. Nadia a fost prima gimnastă din lume care a primit nota 10 într-o competiţie olimpică. Ea a câştigat de-a lungul vieţii sportive 5 medalii olimpice de aur şi este considerată una dintre cele mai mari sportive ale secolului XX. Nadia şi-a încheiat cariera în 1984, moment în care a primit Ordinul Olimpic „Colanul de argint”.
Pe lângă Nadia Comăneci, gimnastica românească a lansat numeroase sportive, — cum ar fi Andreea Răducan, Simona Amânar sau Maria Olaru, care au adus cea mai importantă performanţă pentru ţara noastră în 2000, la Sydney. Atunci, podimul a fost în totalitate românesc la proba de individual compus. De altfel, gimnastica a adus României cele mai multe medalii: 72 în istoria participărilor la Jocurile Olimpice. Un sport urmat de canotaj şi de atletism.
Şi Iolanda Balaş a rămas în istoria atletismului pentru că a dominat proba de săritură în înălţime, timp de un deceniu. Între 1957 şi 1967, Iolanda Balaş a învins în 140 de întreceri consecutive. Ea a reuşit să aducă pentru România nu mai puţin de 9 medalii olimpice.
Tot la atletism a excelat şi Gabriela Szabo, care, în 1999, a fost desemnată cea mai bună atletă a lumii şi cea mai bună sportivă a Europei. Szabo a fost medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din anul 2000, la proba de 5.000 metri şi cu bronz şi argint la proba de 1.500 m, la Jocurile Olimpice din 1996 şi 2000.
