Mihai Barsan

Au început înscrierile pentru titlul de cel mai bun Student al Anului 2013!

categorie, economie, inscrieri, studenti, voluntari

Categoria Economie se adresează celor mai buni studenţi înscrişi la una dintre facultăţile cu profil economic şi îi aşteaptă să demonstreze că au capacitatea de a găsi cele mai bune soluţii pentru tema de concurs propusă de către partenerul oficial, Capital Partners.

 

Studenții care vor să intre în cursa pentru distincția de cel mai bun Student al Anului pe categoria Economie, trebuie să completeze și să trimită un formular de înscriere și să rezolve, până pe data de 12 mai 2013, tema specifică acestei categorii. Atât formularul de înscriere, cât și tema de concurs pot fi descărcate direct de pe site-ul oficial al proiectului www.studentulanului.ro.

 

Anul acesta, temade concurs constă în realizarea unui eseu având drept scop evidenţierea măsurii în care cauzele actualei crize economice sau a altor crize economice din trecut au legătură cu evenimente neprevăzute, intervenţia statului în economie sau anumite dereglementări. Lucrările vor fi evaluate de un juriu de specialitate, format din personalități reprezentative din acest domeniu, din profesori ce predau la marile centre universitare din țară, dar și din reprezentanți ai companiei partenere.

 

Deținătorii celor mai bune cinci lucrări vor avea ocazia să participe la un mini-proiect de dezvoltare personală asigurat de Petrom România și vor concura pentru trofeul Studentul Anului 2013 și premiul de 1500 de euro oferite câștigătorului locului întâi sau pentru pozițiile doi și trei, premiate cu sumele de 500 de euro, respectiv 300 de euro, toate oferite în cadrul Galei Studentul Anului, evenimentul formal de la sfârșitul lunii mai 2013, care va închide această competiție.

 

De asemenea, firma Codecs va oferi o bursă de management de proiect în valoare de 1249 euro unuia dintre finaliștii acestei categorii.

 

Pentru mai multe informaţii privitoare la competiție, accesați site-ul: www.studentulanului.ro sau pagina de Facebook a proiectului: www.facebook.com/StudentulAnului.VIP.

 

Voluntari pentru Idei şi Proiecte România este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, bazată pe voluntariat şi alcătuită exclusiv din studenţi. De 14 ani organizează anual peste 10 programe şi proiecte de dezvoltare personală pentru studenţii şi masteranzii din România, programe susţinute de companii, mass-media şi statul român.