Audi a rezistat mai bine, până în prezent, în faţa crizei financiare, scăderea vânzărilor fiind mai puţin dramatică decât în cazul concurenţei, datorită modelelor apreciate de clienţii din Europa şi din China.
Înfiinţată în 1909 de inginerul August Horch, compania Audi a fost preluată de mai multe ori, fiind o marcă secundară în cadrul grupurilor mai mari.
Audi a fuzionat în 1932 cu trei companii auto germane, fuziune ce a stat la originea siglei companiei, cele patru cercuri înlănţuite.
Între 1940, când compania a fost somată să participe la eforturile militare desfăşurate de regimul nazist, şi sfârşitul anilor 1960, Audi a încetat să producă autoturisme.
După ce compania a fost preluată de Volkswagen de la grupul Daimler-Benz, în 1965, a fost nevoie de trei ani pentru apariţia modelului Audi 100, ce a marcat prima etapă a revenirii constructorului.
Venirea lui Ferdinand Piech în cadrul companiei, în 1974, a determinat, potrivit grupului, transformarea Audi într-un „constructor cu o tehnologie inovatoare”.
Piech a repoziţionat gama către sectorul de lux, a lansat motorul în cinci cilindri şi tehnologia turbo. „Piech a contribuit în manieră decisivă la succesul actual al grupului Audi”, a declarat pentru AFP Jurgen Pieper, analist auto în cadrul băncii Metzler.
„Dacă privim în urmă cu 20 ani, de când a devenit şeful Audi, apoi şeful Volkswagen, el este la originea strategiei de poziţionare a mărcii Audi la acelaşi nivel cu BMW şi cu Daimler”, a mai spus Pieper.
Audi a beneficiat apoi de „o serie de directori buni, printre care şi Martin Winterkorn”, ce a trecut apoi la conducerea Volkswagen.
Lăsând la o parte criza, Audi se confruntă cu actualul conflict dintre Porsche şi filiala Volkswagen, în cadrul căreia deţine o participaţie de 51%. Familiile miliardare Porsche şi Piech dispută de mai multe luni viitorul celor două grupuri auto, pe fondul crizei financiare şi al luptei pentru putere.