Aurel Şaramet, FNGCIMM: Doar 27% din locuinţele cumpărate prin Prima Casă sunt noi (VIDEO)

Aurel Saramet, FNGCIMM, Fondul National de Garantare, Imopedia.ro, locuințe, locuinte ieftine, locuinte noi, locuinte Prima Casa, locuinte vechi, plafon, plafon Prima Casa, prima casa, Răzvan Muntean

„În acest ritm care în ultimele săptămâni se situează undeva pe la 120 de dosare pe zi, estimez că la sfârşitul anului vom fi pe undeva pe la 450 de milioane. În acest ritm, dacă se va prelungi plafonul, în maxim 6 luni le terminăm. Din totalul locuinţelor pentru care au fost acorate credite, cam 27% sunt locuinţe construite după 2008, iar restul sunt locuinţe construite înainte de 2008, aşa zise locuinţe vechi„, a declarat Aurel Şaramet, preşedintele Fondului Naţional de Garantare.

Potrivit experţilor, în piaţă există multe proprietăţi ieftine scoase la vânzare în cadrul proceselor de executare silită. Însă băncile le anunţă într-un mod foarte discret.

„Sunt bănci care au un portofoliu de astfel de proprietăţi, dar le ţin într-un spaţiu mai protejat pentru că le poate afecta imaginea”, spune Răzvan Muntean, director general imopedia.ro.

Citeşte  şi alte ştiri despre programul Prima Casă

Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. Acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comenteaza şi tu!

Ultimele Articole