Aurelian Dochia a făcut apel la experienţa externă care arată că injecţiile masive de capital nu au, întotdeauna, efectele aşteptate.
Noile măsuri anti-criză ar trebui să vizeze asistenţa socială, în condiţiile în care sărăcia a crescut foarte mult, consideră analistul Aurelian Dochia. În privinţa măsurilor de relansare economică, Dochia spune că nu ar trebui cheltuite fonduri masive.
„Cred că aici trebuie să se procedeze cu foarte multă prudenţă, pentru că în numele combaterii crizei, nu putem să ipotecăm viitor. Sunt foarte multe măsuri care propun tot felul de cheltuieli într-un domeniu sau altul, ori aceste cheltuieli trebuie, la un moment dat, aceste cheltuieli trebuie plătite de cineva”, a declarat la The Money Channel, analistul economic Aurelian Dochia.
Aurelian Dochia este de părere că principala temă de discuţie a părţii române cu Fondul Monetar Internaţional, cu ocazia evaluării din august, va fi majorarea ţintei deficitului bugetar. În aceste condiţii, consideră analistul, este improbabil ca FMI să accepte o reducere a TVA-ului, mai ales că veniturile la buget continuă să scadă.
„Trebuie să ne gândim la consecinţele măsurilor pe care le luăm. Creşterea deficitului bugetar se va manifesta şi în absorbţia de sume de pe piaţă, care vor lipsi tuturor societăţilor şi care vor face ca dobânzile să rămână în continuare ridicate în anul 2009”, a mai adăugat Dochia.
Referindu-se la impozitul minim, Aurelian Dochia consideră că eliminarea lui ar repara o greşeală, pentru că a făcut mai mult rău decât bine.