În cursul nopţii de duminică spre luni, camera inferioară a Parlamentul a respins un veto al social-democraţilor (opoziţie) din Senat, faţă de reducerea cheltuielilor în 14 domenii.
O serie de ajutoare sociale, precum cele pentru părinţi sau de şomaj, vor fi scăzute de anul viitor. În paralel, populaţia va trebui să plătească la serviciile de sănătate contribuţii sporite. De asemenea, TVA-ul va creşte de la 10% la 14%.
Social-democraţii şi comuniştii din Parlament au încercat să amâne votul final privind măsurile, dar nu au reuşit să îl împiedice. Liderul social-democraţilor, Bohuslav Sobotka, a subliniat că măsurile vor reprezenta o povară incorectă pentru clasa de mijloc şi pentru grupurile de persoane cu venituri mici.
Ministrul de externe Karel Schwarzenberg a admis într-o conferinţă de presă că unele legi necesită sacrificii din partea cetăţenilor: „Ca medicamentele amare, sunt necesare, sar neplăcute”.
Preşedintele Vaclav Klaus urmează să promulge legea.