Două din persoanele reţinute în acest caz, Ovidiu Popa şi Petrică Jitariu, sunt din comuna băcăuană Pârgăreşti, sat Pârâul Boghii, un altul, Emil Cristofor, dintr-un cartier din Târgu Ocna, iar al patrulea bărbat implicat în atentat, Daniel Pădurariu, este din judeţul Neamţ, având antecedente penale.
Vecinii unuia dintre atentatori, Ovidiu Popa, spun că se fereau de el considerând că ‘atrage ghinionul”. ‘Avea obiceiul de a intra în bucluc de copil fiind. Prima dată a intrat în necaz la 16 ani, când a fugit de acasă şi s-a înhăitat cu nişte ţigani la Galaţi, fiind trimis un an la şcoala de corecţie”, afirmă mătuşa tânărului, Roza Jugaru, în vârstă de 69 de ani, cea care l-a crescut.
Bărbatul este căsătorit, are un copil, iar soţia este plecată la muncă în Italia. Se eliberase din închisoare în luna noiembrie 2012, unde îşi ispăşise o pedeapsă pentru furt calificat.
Cinci persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT după ce trei dintre acestea au fost prinse, în flagrant, în noaptea de joi spre vineri, după ce au montat sub maşina lui Bogdan Mararu, lângă roata dreaptă din spate, aproximativ un kilogram de explozibil de tipul C4. Alte două persoane suspectate că sunt implicate în caz sunt audiate la sediul DIICOT Neamţ.